„A fost deconectat de la aparate, dar în continuare este ţinut într-o comă controlată, pentru că mintea trebuie să se odihnească şi a trebuit să funcţioneze, exact cum a fost la Cotabiţă. Cotabiţă a fost în romantică, a văzut multe, a fost în Grecia Antică, el a avut foarte multe. Cum să vă spun, foarte multe drumuri de făcut şi atunci sigur că şi-a mai adus aminte şi de faptul că el este Gabi Cotabiţă. Eh aşa se aşteaptă şi de la Mihăiţă să îşi revină.

Noi facem acele rugăciuni zilnice după ora 12, începând cu ora 12, rugăciuni comnune, sunt foarte mulţi care fac chestia asta, şi sperăm ca Dumnezeu, că Dumnezeu nu are mâini, nu ştiu, el are oameni, el lucrează prin oameni, prin îngeraşii lui de pe pământ, aşa spun eu, prin doctori, prin prieteni, prin gânduri frumoase şi bune, pentru că gândurile negative s-ar putea să îi facă rău. Şi atunci noi ne gândim că este imposibil să moară acum, de ce să moară? Şi atunci altă stare i se transmite subiectului respectiv, care e bolnav”, a spus Adrian Daminescu pentru Antena Stars. 

În vârstă de 73 de ani, cântărețul Mihai Constantinescu a fost dus la Spitalul Floreasca pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator. Artistul este internat în această unitate medicală de mai bine de trei săptămâni. Din cauza problemelor de sănătate, Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte

Citește și

Fost ministru român, variantă bombă despre evenimentele de la Chișinău: Americanii și UE n-au avut încredere în români și nu i-au informat despre ceea ce urma să se întâmple

Liță Dumitru avea 58 de ani când s-a născut fetița lui. El a povestit ce a făcut soția lui când a văzut că nu reușește să rămână gravidă. Asta l-a scăpat și de cancer
GSP.RO

Liță Dumitru avea 58 de ani când s-a născut fetița lui. El a povestit ce a făcut soția lui când a văzut că nu reușește să rămână gravidă. Asta l-a scăpat și de cancer

Horoscop 19 septembrie 2019. Pentru o zodie apar motive de neliniște din mai multe direcții
HOROSCOP

Horoscop 19 septembrie 2019. Pentru o zodie apar motive de neliniște din mai multe direcții