Astazi, 8 ianuarie, este ziua de nastere a vedetei de la Juventus, Adrian Mutu. Faimos, bogat, controversat, dar cu un destin ravnit de multi… Sa porti acest nume si sa fii nascut in ianuarie nu e insa o garantie a succesului in viata, sau in orice caz nu a milioanelor de dolari in cont sau a unei existente demne de Hollywood. Poti sa fii Adrian Mutu, sa ai 31 de ani, sa fii nascut in ianuarie, sa ai un baietel de 4 ani, tot Adrian, sa te fi casatorit in 2000 – ca vedeta la prima casnicie – si sa traiesti modest si necunoscut, cu 5 milioane de lei pe luna, intr-un sat pierdut prin judetul Hunedoara, Barcea Mare, situat langa un orasel numit Simeria.
Aproape 9 ore de mers prin noapte vegheati doar de melodia leganarii trenului. Si asta ca sa ne intalnim cu Adi Mutu. Nu, nu batem drumul spre Torino, iar usa vreunui apartament luxos nu ne-o va deschide dulcea Consuelo. Mergem sa-l gasim pe Adrian Mutu de Simeria. De Barcea Mare, mai precis, un sat aflat la cativa kilometri de acest oras. Cand batem dimineata, la 6.30, in usa apartamentului de la parterul unui bloc cu un etaj – din acelea, stil camin muncitoresc, ridicate undeva prin anii 50-60 – este inca intuneric, iar localitatea abia isi intinde “oasele”, toropita inca de somnul noptii. Suntem inconjurati de bezna si de o pasta cetoasa formata pe holul blocului din gerul de ianuarie de-afara. Parem extraterestri neaveniti si rataciti in caminul unui om cu ochi “carpiti” de somn, care ne priveste neincrezator pana ii spunem motivul aterizarii noastre acolo. “Da, eu sunt Adrian Mutu”, ne spune barbatul, nici inalt, nici scund, brunet, cu sprancene bogate si un fizic subtirel, dar vanos, de adevarat sportiv, apoi ne zambeste larg aratandu-ne cafeaua de pe masa din bucatarie.
Devenim intrusi intr-un apartament modest, dar curat si ordonat, unde caldura celor doua sobe cu lemne ajunge in toate cotloanele locuintei aglomerate de cele cinci suflete care-i dau viata. De fapt, si el, si sotia se pregatesc sa plece la munca, iar noi am picat exact in momentul savurarii cafelei de dimineata. La masa sunt si bunica, mama lui Mutu (bunicul e in concediu si este plecat pana la Tulcea) si fiul acestuia pe care-l cheama… surpriza.. tot Adrian, plus Alexandru. “Anul asta, pe 1 iulie va face 5 ani”, ne spune tatal mandru si facem socoteala ca Adrian junior are aproape aceeasi varsta ca fiul Briliantului de la Juventus, Mario, care in septembrie va implini si el 5 ani.
Coincidentele uimitoare nu se opresc aici. Adrian Mutu de Simeria a implinit tot in ianuarie, dar pe 4, varsta de 31 de ani. “N-am primit nimic de ziua mea, dar duminica imi astept prietenii la o bere”, spune el. “Tati, da eu am vlut sa-ti iau un DVD”, spune Adrian junior. “Ai strans tu bani?”, il intreb. “Nu, de la mama”, zice si rade cu cel mai frumos si senin chip, ca al tuturor copiilor din lume. Si ca totul sa fie si mai frumos si mai straniu, Adrian si sotia lui s-au casatorit tot in 2000, la fel ca Mutu cel faimos si prima lui sotie, Alexandra. Doar ca nunta lor a fost in noiembrie, intr-un barulet din Cristur si nu in august, la Intercontinental in Bucuresti. Iar presa n-a scris un rand despre nunta celor doi Mutu din Barcea Mare. De fapt, cu exceptia rudelor si prietenilor, nimeni n-a stiut ca ei exista, se iubesc si se casatoresc. “Ne cunosteam de 6 luni si eu l-am cerut in casatorie”, ne spune Claudia Adriana, sotia. “L-am intrebat daca vrea sa se insoare cu mine. A tacut, dar a doua zi mi-a spus ca nu se pricepe la lucruri din astea, dar daca vreau sa fiu sotia lui, sa-i spun. Si i-am spus”. Si daca adaugam ca Adrian mai are tot o sora, Nicoleta, cu 4 ani mai mare ca el, la fel ca sora starului Nationalei de fotbal, Laura, misterul “zarurilor” destinului este deplin.
Filosofia de viata a acestui om cu nume celebru, dar nebagat in seama de vreun destin faimos, e simpla si directa. “Munca toata ziua, ce sa facem. Alta bucurie n-avem decat sa speram ca asta micu va trai mai bine. Noi ce sa mai asteptam de la viata”, ne spune Adi Mutu, dar nu trist sau resemnat, ci zambind larg privindu-si copilul. “V-ar fi placut sa fie sotul sau fiul dumneavoastra Adi Mutu cel celebru?”, le intreb pe doamnele casei si raspunsul ramane o secunda incremenit in uimirea, chiar nebunia gandului: “Ce-ar fi fost daca?…” “Ha!”, se aude intr-un sfarsit icnetul scapat de sotie, care priveste apoi, rusinata parca, la sot, in timp ce mama acestuia da doar necontenit din cap si cu un zambet larg pe chip, “rapusa” deja de fascinatia unui vis. “Noi suntem oameni simpli”, spune sotia dupa o clipa de uluire. “Pe aici nu prea sunt posibilitati. Nu credem in minuni!”.
Distractia acestor oameni, care vorbesc deja de “vremea in care eram tineri”, inseamna putinele ore libere cand stau cu cel mic, se mai uita la filme si asculta muzica. Preferatul casei Mutu e, de departe, Nicolae Guta. “Canta asa, de suflet, mai uiti de necazuri”, spune Adi Mutu, care de aproape 20 de ani n-a mai vazut marea, pentru ca drumurile lui nu merg mai departe de granita judetului. “Mai ma duceam prin Oltenia, la bunici, ca mama este din Rosiori, iar tata din Valcea, dar n-am mai fost de mult timp”, spune el.
Sa-i transmita ceva lui Mutu cel celebru, de ziua lui? “Pai, ce sa-i spun? Sanatate, fericire si multi ani de cariera!”, spune cel din Simeria. Si-ar dori ceva de la el, daca, printr-o minune s-ar putea asa ceva? “Da cum sa-i cerem noi omului ceva?! Ce-a facut, a facut pe munca si pe norocul lui. Poate doar o minge de fotbal cu semnatura lui, pentru asta micu. Åsta micu priveste mingea mai veche din piele pe care o are. “Avea mai multe, dar i-am luat-o p-asta ca Flocea, cainele nostru, isi infigea coltii in alea din plastic si le spargea”. Flocea a murit insa de ceva timp, otravit de cine stie ce om negru in cerul sufletului.
Este 8.30 si Adrian Mutu si sotia lui, Claudia Adriana, trebuie sa se duca la munca. Telefonul a sunat deja de cateva ori, cu neliniste. Intreprinderea este chiar in spatele blocului, la sosea. Langa ea, baraca de metal ce tine loc de bufet si unde baietii se mai aduna sa se uite la meciuri. La Adrian Mutu. Cu Adi Mutu langa ei…
Castiga 5-6 milioane pe luna
Palmaresul lui Adi Mutu de Simeria? 8 clase si un curs de mecanici ifronisti la Sibisel. La ce “echipa” joaca? SC Aldona Forest SRL, o firma ce se ocupa cu exploatarea lemnului, unde conduce motostivuitoare si ifroane (utilaje de transport al lemnului si cherestelei). Salariu: “cel minim pe economie, dar cu orele suplimentare ajungem la 5-6 milioane de lei pe luna”, spune el. Sotia ii e colega “de echipa” si la serviciu, ea fiind sortatoare, dar lucrand si la taierea lemnului cu “circularul”. “Si eu vleau sa conduc motostivuitoare”, spune baietelul, care are deja doua astfel de masini, dar de jucarie, “una neagra si una… faina”. La 4 ani, Adrian Mutu junior isi mai doreste, sigur pe el, “sa am o masina sa transport oameni la Deva si inca o sora, s-o cheme Georgiana”.
I se spune „Mutulica”
Fotbalul nu este chiar “punctul forte” al lui Adrian Mutu de Simeria. “N-am timp, dar ma uit la meciurile Nationalei. Colegii mei glumesc mereu insa si imi spun „Ba, iar a jucat fractu prost azi”. Sau bine, dupa caz. Ori se mai dau mari pe la cunostinte aratandu-le numarul meu de telefon si zicand „vezi, ma, am numarul lui Adi Mutu””, ne marturiseste cel poreclit de amici “Mutulica”. Altfel, el cam tine cu Steaua si il admira pe Gigi Becali, ca doar “ce sa mai: e adevarat, nea Gigi!”. Cam greu e cu multimea de rate facute pe la banci. “Cand ma duc sa platesc ratele, rad aia uneori si imi zic „iar ii luam banii lui Adi Mutu””.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_80ee0e43b5e18a3d7ec8756fa6f8b82c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6fab148dd42b84958403ff79435ff3e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2006/01/16-17-oameni-1_4909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oana-gheorghiu-vicepremier-e1776443164134.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.