Încarcerarea fostului premier n-a trecut neobservată printre cei care- şi ispăşesc pedepsele la Penitenciarul Rahova din Capitală. Imediat ce a păşit pe culoarele reci ale închisorii, Adrian Năstase, care cu o săptămână în urmă se lăfăia în vila sa din Zambaccian, a făcut senzaţie printre puşcăriaşi. Dacă unii l-au înjurat printre dinţi, alţii abia au aşteptat să dea mâna cu cel care ani buni a ţinut frâiele ţării şi care, între altele, s-a ocupat ca viaţa deţinuţilor să fie una mai uşoară în spatele gratiilor.

Ar putea fi mutat la Jilava

Printre vedetele de la Rahova care au privilegiul de a sta în preajma lui Năstase este fostul candidat la şefia statului, afaceristul israelian Nati Meir. Asta deoarece celula aspirantului la fotoliul de preşedinte, camera E 76, se află la doar câţiva metri de “locuinţa” fostului premier, E 79. Adrian Năstase, condamnat de judecători la patru ani de puşcărie în “dosarul Zambaccian”, ar putea ajunge, după perioada de carantină, la Penitenciarul Jilava, acolo unde a mai stat şi anul trecut, după pedeapsa primită în “dosarul Trofeul Calităţii”.
EXCLUSIV | Năstase este «martalog» la puşcărie! Fostul premier al României are cel mai înalt «grad» dintre deţinuţi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.