Europarlamentarul Adrian Severin s-a prezentat, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a dat o declaraţie în faţa procurorilor în legătură cu noile acuzaţii în dosarul de corupţie.
La ieșirea de la sediul DNA, Severin a afirmat că a fost chemat să dea declaraţie în dosarul în care cercetat, în vederea efectuării unei verificări a contabilităţii sale de europarlamentar, precizând că banii pe care i-a dat firmelor româneşti de consultanţă erau din contul său de eurodeputat, potrivit Mediafax.
În 18 iulie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ancheta a fost demarată după ce reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.