Arhiva foto Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat miercuri că un număr de 10.200 de oameni vor fi disponibilizaţi din societăţile şi companiile naţionale aflate în subordinea Ministerului. Astfel, de la începutul anului au fost disponibilizaţii 4.800 de angajaţi şi până la sfârşitul lui 2009 vor mai fi concediaţi încă 5.400.
Cele circa 30 de companii naţionale din subordinea instituţiei vor fi restructurate, iar cele 14 institute de cercetare vor fi comasate în două unităţi, cu reducerea la zero a subvenţiilor, de la 1 ianuarie 2010, a afirmat Videanu.
- Agenţia pentru Deşeuri Radioactive va fi comasată cu cea pentru Activităţi Nucleare, iar competenţele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei vor intra la Agenţia de Reglementare în Domeniul Energiei.
- Personalul Biroului Român de Metrologie se va reduce cu 20 la sută, ca şi cel al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR.
- În structura Ministerului Agriculturii un număr de 1.220 de posturi vor fi reduse Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu a anunţat că Agenţia Domeniilor Statului /ADS/ nu va fi desfiinţată, dar personalul va fi redus cu 20 la sută.
- Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat miercuri, restructurarea a circa 627 de posturi. Berceanu a precizat că acestea se adaugă cele 4.986 de persoane disponibilizate de la începutul anului la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă.
- Un număr de 314 posturi vor fi reduse în structura Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei va rămâne, în urma restructurării, fără 271 de posturi.
- Un număr de 477 de posturi vor fi reduse din structura Ministerului Finanţelor Ministrul Mediului.
- La Ministerul Muncii, aparatul central al ministerului nu suferă modificări, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marian Sârbu.
- Dintre agenţiile subordonate MIMMCMA, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului (CRPC) se va uni cu Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) şi se vor reducere 70 de locuri de muncă.
- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului va continua să funcţioneze, dar vor fi reduse circa 40 de posturi.
- De la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) vor fi desfiinţate 63 de posturi, iar din schema Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM vor dispărea 75 de posturi.
- Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că vor fi reduse 401 posturi din subordinea Ministerului Educaţiei. Ministerul Administraţiei şi Internelor va restructura cele 1.225 de posturi care fuseseră deja blocate.