În aceste condiții, luni, 23 decembrie, zborul de la Stuttgart a aterizat la Sibiu, iar zborul de la Istanbul a fost anulat. Inițial fusese anulată doar decolarea de la Brașov spre Istanbul, iar aterizarea fusese amânată de la ora 22.40 a zilei de 23 decembrie pentru ora 0.55 a zilei de marți, 24 decembrie.

Scurtarea programului de funcționare a aeroportului brașovean este valabilă și pentru astăzi, 24 decembrie, dar și pentru sâmbătă, 28 decembrie, din aceeași lipsă de personal.

Astfel aeroportul se va închide în aceste zile cu 5 ore mai devreme, toate zborurile urmând a se desfășura de la ora 7.00 la ora 18.00.

Conform programului actualizat, ultima decolare este prevăzută pentru ora 16.40, iar ultima aterizare pentru ora 16.05.

De aproape un an, din 15 ianuarie 2024, programul aeroportului Brașov este între 7.00 și 23.00,, iar controlorii de trafic sunt din centrul ROMATSA de la Arad.

Deschis pe 15 iunie 2023, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se află la 12 kilometri de Brașov. Proiectul și planul au costat aproximativ 70 de milioane de euro. Este singurul aeroport internațional construit în România de la zero în ultimii 50 de ani.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău a făcut primele declarații despre relația cu Ema Uta: ”Am tot dreptul, ca bărbat, să...”. A recunoscut că o curtează, iar asta nu e tot! Ce a putut spune și despre Bianca Drăgușanu, fosta iubită
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
RCS RDS, lovitură totală pentru Netflix. Sunt vești bune pentru abonați
FANATIK.RO
RCS RDS, lovitură totală pentru Netflix. Sunt vești bune pentru abonați
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Ultimul drum pentru Anastasia: Sute de baloane au zburat spre cer în Medgidia pentru sufletul micuţei de nici doi ani
Observatornews.ro
Ultimul drum pentru Anastasia: Sute de baloane au zburat spre cer în Medgidia pentru sufletul micuţei de nici doi ani
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI