Omul de afaceri Georgică Cornu a fost implicat într-un accident de circulație, în apropiere de Timișoara, în timp ce se îndrepta spre Herneacova. Autoturismul acestuia, marca BMW a lovit în plin un Opel. Echipaje ale poliției și medici au ajuns la fața locului. În urma coleziunii, șoferul, în vârstă de 42 de ani, a fost rănit ușor.
“Mergeam la Herneacova, la un moment dat m-am trezit că intră pe contrasens, m-a acroșat, s-a rupt roata și am rămas fără frâne. Am încercat să țin mașina cât mai drept, să nu lovesc pe cineva”, a declarat Georgică Cornu, potrivit tion.ro
Accidentul a avut loc la ieșire din Remetea, între sensul giratoriu și pasajul rutier care trece peste calea ferată, un șofer care se afla la volanul unui Opel a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către Georgică Cornu.