In satul clujean Soporu de Campie oamenii vorbesc intruna despre ‘grozavia’ care a picat pe capul lor. ‘Afara cu ei din satul nostru’, spun satenii la unison despre calugarii de la Manastirea Sf. Treime, dupa ce un reprezentant al bisericii, calugarul Iosif (foto mic), dupa numele monahal, a fost surprins intr-o veritabila orgie cu doi tineri homosexuali.
A fost ras, tuns si alungat din manastire
Calugari tineri cu ‘apucaturi nefiresti’, care pipaie femeile cand vin la manastire. Asa ii descriu clujenii din Soporu de Campie pe cei cativa monahi care se ingrijesc de bunul mers al lacasului din sat, Sf. Treime. Astfel nici nu e de mirare, spun ei, ca a iesit la iveala scandalul orgiei homosexuale la care a participat de curand calugarul Iosif, dupa cum este cunoscut pe numele sau monahal. Totusi, barbatul a fost dat afara de la manastire si dezbracat de hainele preotesti.
‘L-am ras, l-am tuns si l-am alungat. Aici nu va mai calca niciodata. Nu stiu daca va mai fi primit vreodata in hainele bisericesti, pentru ca asta este decizia Episcopiei Clujului’, explica parintele Arsenie, unul dintre ‘fratii’ calugarului izgonit din viata monahala.
In sat, discutiile sunt mai aprinse decat cele de la recentele alegeri locale. Pe la colturi, pe ulitele satului, oamenii nu mai contenesc a-i ocari pe calugari, in frunte cu staretul manastirii Irineu Panes. ‘A fost plecat prin Spania si prin alte tari. Ce mandru se tinea pe aici prin sat! Noi am vrea sa scapam de ei, sa punem lacatul pe manastire pana aducem alti calugari. Fetele mai tinere nici nu mai vor sa se duca la ei, la lucrul campului. Le ciupesc de fund si le pipaie prin curtea manastirii. O fi bine asta, maica?’, se intreaba retoric tanti Anica (65 de ani), completata imediat de Danici Petru (41 de ani): ‘Calugarul Iosif nu ar mai fi avut trai aici dupa ce a facut. Barem daca se iubea cu o femeie, nu cu barbati. E o pata pe obrazul nostru, ca ortodocsi. Am auzit ca l-au gonit si l-au suspendat trei luni, sa se caiasca, dar mi se pare prea mica pedeapsa. Nu umbla cu crucea-n san’, zice si nea Petru.
A facut sex cu doi barbati
Calugarul Iosif a fost filmat in timpul unei partide de sex cu doi barbati. Monahul a venit la orgia care s-a desfasurat intr-o garsoniera din Cluj imbracat in straiele bisericesti, pe care le-a lepadat instantaneu pentru a se arunca in bratele celor doi amanti. In plus, la finalul desfraului, Iosif le-a platit barbatilor favorurile sexuale cu 200 de lei, bani pe care – sustin cei doi – se lauda ca ii lua de la biserica de finantele careia avea obligatia sa se ocupe.
O mie de credinciosi s-au plans preotului
Preotul paroh al bisericii din sat, parintele Nicolae Pasca (foto) spune ca satenii, cei peste 1.000 de credinciosi ortodocsi, au venit la el si s-au plans, insa numai Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania poate decide soarta acestui caz. ‘Nu mai putem spala aceasta pata. Oamenii nu vor uita prea curand. Nu putem arunca cu pietre, insa rusinea adusa de acest om se rasfrange asupra tuturor’, conchide el. Preotul e suparat si pentru ca manastirea a fost construita de el cu ajutorul localnicilor. Au muncit toti, cot la cot, mai bine de doi ani, pentru a ridica lacasul, pe care acum l-ar pune la pamant.
Vezi filmul aici!