3758-91512-aaaaaaaaaaaaaaaa.jpg„Trăiesc sau mor?” Aceasta a fost timp de trei minute în­trebarea pe care şi-a pus-o r­e­por­te­rul Li­bertăţii, pe durata des­fă­şu­rării testului rapid HIV. Se gă­seşte în reţeaua de farmacii Cen­trofarm, costă 49 de lei şi este destul de simplu de folosit.Pentru efectuarea testului e nevoie de o picătură de sânge din de­get. Ulterior, sân­gele re­col­tat se pu­ne într-un re­cipient cu o soluţie reactivă, iar după trei minute afli răspunsul! Re­zul­­­tatul ne­gativ (bun) este atunci când în tub, în partea stân­gă, a­pare o liniuţă verticală roşie. Dacă ­sunt două liniuţe, una verticală şi alta orizontală, trebuie să mergeţi la medic!

„M-au cam luat transpiraţiile”

„L-am testat pentru a mă con­vinge că funcţionează. Știam că nu am nimic, însă tot am avut emoţii mari. Timp de trei minute m-au cam luat transpiraţiile. Re­cu­nosc, am răsuflat uşurat când am văzut că rezultatul este negativ”, spu­ne Claudiu, re­por­ter la Li­ber­tatea.

„Nu suntem de acord!”

Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) este împo­triva testului rapid HIV care se găseşte în farmacii. „Această acţiune intră în contradicţie cu recomandările instituţiilor internaţionale referitoare la testul HIV. Re­col­tarea de sânge trebuie făcută doar de că­tre medic, iar testul – cu a­numite aparate specia­le”, ne-a declarat Liana Velica, asistent social şi coordonator proiecte în cadrul ARAS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.