Incidentul s-a petrecut duminică seară, în faţa unui local din municipiul Galaţi, unde victima venise să-şi aştepte nişte prieteni, refugiaţi şi ei, care intraseră în cafenea. “A ieşit un bărbat din local, un român, care mi-a spus să mă duc acasă, să plec la mine în ţară. I-am zis că îmi aştept amicii şi atunci a scos un cuţit şi m-a înjunghiat. M-am trezit la spital, după operaţie”, ne-a spus, de pe patul unităţii medicale, africanul. Bărbatul a mai mărturisit că acum, de frică, s-ar întoarce în ţara din care provine, pe care s-a ferit să o precizeze, dar nu poate. Victima a suferit o intervenţie chirurgicală foarte dificilă, în urma căreia, dacă apăreau complicaţii, putea să-şi piardă piciorul, dar acum, din fericire, starea lui este bună.
Martorii incidentului sunt şi ei şocaţi de cele întâmplate. “Ne e teamă aici. Oamenii ne fac ţigani, se poartă urât cu noi”, spuneau Robin şi Brees, un libanez şi un palestinian, care au asistat la întreaga scenă. Ieri, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe atacator, un tânăr de 24 de ani, din Galaţi
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro