Se înţelege că odată cu mărirea numărului de consumatori a crescut şi cantitatea de substanţe halucinogene consumate şi nu toată lumea are bani, mai ales că vârstele românilor care iau etnobotanice sunt între 13 şi 25 de ani.
“Potrivit studiilor realizate în rândul populaţiei de 16 ani şcolarizate, consumul de droguri se ridică la 10%, iar cel de substanţe psihoactive e de 9%”, susţine preşedintele ANA. În opinia sa, “cauzele acestei creşteri sunt date de disponibilitatea lor pe piaţă, în special a celor etnobotanice, fenomen care, după închiderea magazinelor de desfacere a acestor produse, a continuat, traficul fiind mutat în prezent în zona ilicită pe internet”.
Specialiştii susţin că în timp ce numărul celor care iau etnobotanice e în scădere, cel al consumatorilor de heroină sau de marijuana e tot mai mare.

Nu sunt pe lista substanţelor interzise

În plus, mulţi dintre ei au găsit şi o cale prin care să nu mai cheltuiască bani pe droguri, chiar dacă “înlocuitorii” la care apelează sunt chiar mai nocivi decât stupefiantele. Aceştia îşi procură din păduri sau din parcuri plante ori ciuperci halucinogene.
“Există o plajă largă de ciuperci sau plante de alt tip care pot fi consumate pentru a se obţine un efect halucinogen similar cu al etnobotanicelor. Ceea ce nu ştiu cei care le folosesc e faptul că acestea au efecte adverse notabile – de la distrugerea sistemului nervos central până la afecţiuni hepatice şi psihice. Este trist că pe lista substanţelor interzise nu sunt incluse şi plante care se găsesc la tot pasul, cum sunt buretele muştelor şi buretele pestriţ”, ne-a spus Gigel Lazăr, reprezentant al ONG-ului antidrog CIADO.
Reporterii ziarului Libertatea au găsit astfel de ciuperci într-o pădure din zona Roşia Montană.
Amanita muscaria – buretele pestriţ halucinogen sau buretele muştelor este o ciupercă otrăvitoare şi psihoactivă. Este frecventă în pădurile de conifere, fiind extrem de uşor de recunoscut datorită pălăriei roşii-purpurii (cu un diametru de până la 20 cm), cu puncte albe.

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
A murit femeia care căzuse într-o groapă uriaşă, la Craiova. Evaluată iniţial doar cu zgârieturi, bătrâna avea nenumărate fracturi
Observatornews.ro
A murit femeia care căzuse într-o groapă uriaşă, la Craiova. Evaluată iniţial doar cu zgârieturi, bătrâna avea nenumărate fracturi
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)