Dar si dumneavoastra puteti avea un zambet “ucigator”, fara costuri exorbitante si operatii: cu putina gimnastica, doar cateva minute de masaj si un machiaj adecvat.
Chiar daca pare greu de crezut, specialistii sunt de parere ca puteti avea buze mai carnoase cu ajutorul catorva exercitii de gimnastica, facute in fata oglinzii. Apasati cu fermitate, cu cele doua degete aratatoare, colturile gurii, in timp ce cu buzele, formati un “o”. Dupa acest exercitiu incercati sa zambiti si veti simti ca muschiul circular al gurii se va contracta. Exercitiul trebuie sa dureze cate zece secunde si sa fie repetat zilnic, de patru ori. Cu ajutorul acestui “antrenament”, conturul buzelor va deveni mai pronuntat.
Si masajul poate mari volumul buzelor, daca este facut “ca la carte”. Buzele trebuie unse cu crema sau cu un ser antirid si apoi masate in sens circular. Prindeti apoi buza superioara, intre degetul mare si cel aratator si presati-o putin, astfel incat sa simtiti o usoara caldura. Aplicati apoi acelasi “tratament” si buzei inferioare. Astfel veti intensifica circulatia, buzele vor fi mai hidratate, eventualele riduri vor disparea iar volumul se va mari. Exercitiul poate fi repetat in fiecare dimineata.
Dupa gimnastica si masaj, gura nu mai are nevoie decat de machiaj, pentru a deveni perfecta. Pentru aceasta trebuie sa folositi un ruj deschis la culoare si sidefat, dar numai dupa ce va asigurati ca pielea lor e superfina. Inainte de a aplica machiajul, tamponati-le cu un disc demachiant, impregnat in apa, pentru a le hidrata, iar ca sa eliminati micile pielite, masati-le usor cu un gomaj pentru fata. Aplicati apoi un stick hranitor si inlaturati surplusul cu o batista de hartie, inainte de a le machia.