AICI, DOCUMENTUL-BOMBĂ menit să ÎMPIEDICE REVENIREA LUI BĂSESCU LA COTROCENI

Comentează

În ziua decisivă a referendumului, cea în care Curtea Constituţională dă verdictul final, preşedinţii celor două Camere ale Parlementului cer CCR să ia în calcul numai voturile valabil exprimate.

SCRISOAREA preşedinţilor celor două camere

„Vă rugăm să constataţi că prevederile în vigoare la data declanşării procedurii prezentului referendum erau cele ale Legii 3/2000, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 41/2012. Legea aplicabilă procedurii de desfăşurare a referendumului este, în opinia noastră, cea de la data declanşării procedurii. Aplicarea unor prevederi legale intrate în vigoare ulterior declanşării procedurii referendumului este contrară dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind neretroactivitatea legii", scrie în sesizarea trimisă la Curtea Constituţională de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.
Ei cer CCR să „solicite toate informaţiile suplimentare pe care le vom detalia mai jos de la Biroul Electoral Central, Institutul Naţional de Statistică, Autoritatea Electorala Permanenta, Casa naţională de asigurări de sănătate şi orice alta instituţie a statului care ar putea atesta numărul real al populaţiei României".
În plus, preşedinţii celor două Camere reclamă strategia PDL şi a lui Traian Băsescu la referendum. „Boicotarea referendumului de către Partidul Democrat Liberal, nu doar prin declaraţii publice, ci prin acţiuni concrete, de natură să împiedice exercitarea de către cetăţeni a dreptului de vot a afectat în mod decisiv exprimarea voinţei suverane a poporului, în conformitate cu art. 2 din Constituţie", se arată în sesizarea trimisă către CCR.

Ce urmează

Până la ora 14.00, la Curtea Constituţională sunt verificate documentele primite de la BEC.
Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui au ajuns de la Biroul Electoral Central la Curtea Constituţională. La ora 14, CCR începe dezbaterea pre REFERENDUM 2012.

REZULTATELE FINALE ANUNŢATE DE BEC

Participarea la referendum a fost de 46,24%; dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă,  a anunţat Biroul Electoral Central în această dimineaţă, ânainte ca datele să fie trimise la Curte
Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, adică 46,24%.
Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
MONDEN
Chefii MasterChef Romania 2026
13:07
„MasterChef” 29 septembrie 2026. Unul dintre concurenți, pus într-o situație dificilă. „O să plec acasă, nu o să gătesc!
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
13:22
Anthropic a avut pierderi de 42 de miliarde de dolari în 2025. Compania se listează pe bursă la o valoare de 2.000 de miliarde de dolari
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri