Revista americană Forbes a dezvăluit că aceia care vor să îi aducă un tribut personal regretatului Steve Jobs, care a încetat din viaţă pe 5 octombrie după o luptă grea cu cancerul pancreatic, o pot face vizitând mormântul acestuia din parcul memorial Alta Mesa din Palo Alto, California. Fondatorul companiei Apple a fost înmormântat, vineri, în acest loc, unde “se odihnesc” pe vecie şi alţi specialişti în tehnică celebri, precum fondatorul Hewlett Packard, David Packard.
Totodată, potrivit publicaţiei The Independent, biograful Walter Isaacson va publica, spre finalul acestei luni, o carte detaliată despre viaţa fondatorului Apple, în care povesteşte de ce Steve purta mai mereu în public bluze negre, simple. În anii 80, Jobs a făcut o vizită la o fabrică Sony şi a rămas impresionat de uniformele angajaţilor, create de designerul japonez Issey Miyake. Jobs a decis atunci că aceste bluze simple ar fi o ţinută ideală pentru el la serviciu şi i-a cerut lui Miyake să-i facă 100 de bucăţi, pentru a-i ajunge toată viaţa. Cei doi au rămas, de atunci, foarte buni prieteni.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Primarul din Rădăuţi a simulat vaccinarea împotriva Covid. Explicaţia edilului: "Capturile nu aveau claritate" - VIDEO
Observatornews.ro
Primarul din Rădăuţi a simulat vaccinarea împotriva Covid. Explicaţia edilului: "Capturile nu aveau claritate" - VIDEO
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră