Mii de oameni si-au incercat norocul la 6/49 si in Calarasi. Ei au fost insa cel mai aproape de marele castig, deoarece biletul norocos s-a jucat chiar la ei in oras. Libertatea a fost in vizita la agentia care a intregistrat tichetul cu cele 6 numere norocoase.
Biletul castigator a fost cumparat de la Agentia Loto 040-10, de pe strada Dobrogei, in jurul orei 11.20. Vanzatoarea agentiei, care a inregistrat biletul castigator, Maria Mihai, ne-a confirmat ca biletul a fost cumparat pe tura sa, dar nici macar nu banuieste cine ar putea fi castigatorul, deoarece duminica a avut foarte multi clienti. ‘Sunt bucuroasa ca biletul castigator a trecut prin mana mea, dar nu imi amintesc identitatea celui care l-a completat’, a spus vanzatoarea. Pana acum, nu se stie decat ca biletul a fost jucat cu trei variante simple.
Acesta nu este primul castig din Calarasi. In aprilie 2007, doi tineri, Mihaita Diaconeasa si Costel Romega, au pus mana pe doua milioane de euro si au devenit celebri in oras.
Cu cat ramane norocosul?
Cele trei variante simple care au costat numai 13,3 lei vor aduce in conturile jucatorului din Calarasi 34.227.789,05 lei. Dupa impozitare, conform Codului Fiscal, fericitul castigator va ramane in mana cu doar 25.671.461,05 lei, suma valorand 8 milioane de euro.
„Sa bage banii la banca si in terenuri agricole”
Specialistii financiari il sfatuiesc pe fericitul castigator al marelui premiu Loto de 10.500.000 de euro sa-si depuna mai mult de jumatate din bani in depozite bancare, dar sa faca si investitii imobiliare sau in terenuri agricole.
‘Eu as depune 60% din bani in depozite bancare, 20% i-as investi in imobiliare la periferia Capitalei. Restul de 20% ar fi bine sa-i investeasca in terenuri agricole, pentru ca in viitorul apropiat se vor face investitii masive in acest domeniu’, ne-a declarat Bogdan Baltazar, presedintele firmei de consultanta financiara, BB&P.
„E bine ca e calarasean, poate investeste si in orasul nostru”
Nita Ecaterina, 56 ani: ‘Eu stiu ca daca ai noroc castigi. Apropo de „marele bilet” inventat la televiziunea OTV sunt sigura ca nu a fost lucratura, ci un simplu joc. Eu cred in destin.
Marin Mihalache, 61 ani: ‘Ne bucuram foarte mult ca este castigatorul din Calarasi. Dar e bine sa castige mai multi. Sa fie un premiu aproape in fiecare saptamana. Atunci, si oamenii vor crede in Loterie.’
Inga Cogut, 32 ani: ‘A fost norocul lui, asta e? Este cu siguranta un lucru bun, speram sa investeasca si sa faca ceva bun pentru Calarasi. Ieri am jucat si eu, dar nu am castigat nimic. ‘
Chiriac Maria, 47 ani: ‘Cred ca este ceva fraudulos! Poate cunoaste pe cineva de la loterie, poate este un jucator inrait? Nu stiu ce sa zic. Poate asa a vrut directoarea Loteriei. Oricum, cred ca este ceva suspect!’
Stan Ion, 45 ani: ‘E bine ca e din Calarasi, poate investeste niste bani. Sa faca si el un magazin mare sa duca oamenii la treaba. Eu asa sper sa-i investeasca aici, nu sa plece in alt oras. Ar fi pacat!’
Bobocel Florin, 37 ani: ‘E un lucru bun si pentru Calarasi ca ne-am imbogatit. Sa fie intr-un ceas bun celui care a castigat, sa se bucure de bani si sa-i foloseasca chibzuit. De acum inainte are o viata linistita!’
Georgiana Ionita,
Stefanita Purcea