Cuprins:
Spania obligă Airbnb să șteargă 65.000 de anunțuri ilegale
Guvernul spaniol a ordonat platformei Airbnb să elimine peste 65.000 de anunțuri ilegale, într-o încercare de a echilibra sectorul turistic înfloritor cu criza locuințelor.
Potrivit AFP, Ministerul Drepturilor Consumatorilor a solicitat filialei irlandeze a companiei americane să șteargă 65.935 de anunțuri care încalcă regulile de publicitate pentru acest tip de cazare turistică.
Spania este a doua cea mai vizitată țară din lume și a găzduit un număr record de turiști în 2024, mai exact 94 de milioane. Sectorul turistic este un motor important al economiei, însă locuitorii din zonele turistice populare, precum Barcelona, au acuzat închirierile pe termen scurt pentru lipsa și prețurile ridicate ale locuințelor, precum și pentru schimbarea caracterului cartierelor lor.
Ce presupune închirierea ilegală a cazărilor în Spania
Totuși, locuitorii reclamă că zeci de mii de locuințe au fost închiriate ilegal în scop turistic, afectând și prețurile la chirii pentru locuitorii din marile orașe ale Spaniei.
Încălcările includ lipsa numărului de licență, neindicarea statutului proprietarului (profesionist sau persoană fizică) și furnizarea unor numere de licență care nu corespund celor acordate de autorități. Airbnb a contestat anterior solicitările guvernului de a elimina anunțurile ilegale, dar o instanță din Madrid a susținut autoritățile și a cerut companiei să retragă „imediat” 5.800 de anunțuri.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_056abd45157558a448be87853904bfab.jpg)
Reacția Airbnb la decizia guvernului spaniol
Un purtător de cuvânt al Airbnb a declarat că compania va continua să conteste decizia și a criticat „metodologia nediscriminatorie” a ministerului, susținând că acesta nu are competența de a aplica regulile privind cazarea turistică.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că ministerul „a ignorat în mod deliberat” hotărârile Curții Supreme spaniole, care ar fi stabilit că nu toate anunțurile de pe Airbnb necesită un număr de înregistrare.
Costul chiriei în Spania a explocat, generând o adevărată criză a locuințelor
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, în noiembrie 2024 existau 368.295 de proprietăți dedicate cazării turistice în Spania. Costul chiriilor a explodat în orașe precum Madrid sau Barcelona, destinații vizitate anual de milioane de turiști.
Ministrul Drepturilor Consumatorilor, Pablo Bustinduy, a declarat că va lucra „pentru a opri haosul și ilegalitatea răspândită a cazării turistice, precum și pentru a promova accesul la locuințe și a proteja drepturile consumatorilor”. Această acțiune face parte dintr-un efort mai amplu al guvernului de stânga spaniol de a aborda problemele legate de locuințe și turism.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_847fed4ac7b80d30fb83b0624e6e12ed.jpg)
Criza locuințelor din Spania a luat amploare, iar zeci de persoane fără adăpost au ajuns să doarmă în aeroportul din Madrid. Totul s-a întâmplat după ce costul chiriilor a explodat în marile orașe, pe fondul cererii mari. Chiria în Spania s-a dublat în ultimul deceniu.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afb61bb540851bb838a809cd45b9883.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_54d4f0bf5f7e5abb2f0eda98e9675f42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da05f70be2bb5a73841de2ca8d354bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_90d890dfdd40eb48db4a76462651ce95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c2a2c152a23ad3ab64cbdda5af200c9a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f88bd1c8c26fa9ef640c4d54d9955e50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_286f9288648eb5a20cce01a8b2eb7cdc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b71152b51ea46aa735217d28841a5b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8c688642b120dfed3a4e06a2005f6198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f5b61c0353d3a03f185d909de876489b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_1203d8fd7273e68a423bead7fc27097f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f6b67e295a6600c5617c6729bec1ee82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_84efc88d0ff8a2b1baec92c159626ba4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9a7889c650165b0be611a1065450b98c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ba2d5eaf9684f9b0412bc8713f2d2eeb.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.