Gandul la iarna care urmeaza ii ingrozeste pe romani. Iar asta deoarece se anunta ca intretinerea ne va aduce la sapa de lemn. Dupa ce a eliminat pretul national de referinta al gigacaloriei, lasand in seama primariilor subventionarea caldurii pe timp de iarna, Guvernul anunta acordarea de ajutoare pentru cei al caror venit nu depaseste 5 milioane de lei vechi.
Potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 57/2006, ajutorul pentru incalzirea locuintei se acorda pe baza de cerere, insotita de declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia.
Acestea se depun individual sau prin asociatiile de proprietari sau furnizorii de energie termica si gaze naturale la primaria de care apartine solicitantul, pana la data de 15 octombrie a fiecarui an. Primaria transmite apoi solicitantilor, pana la data de 1 noiembrie, daca au sau nu dreptul de a primi ajutor.
Ca o noutate, administratorul de bloc va avea, de acum, calcule serioase de facut. El va trebui sa defalce consumul total pe fiecare apartament. “Solicitantii nu vor primi banii direct in mana. Lor li se va scadea direct din factura de intretinere suma de bani primita ca ajutor de la stat. Acest lucru inseamna ca furnizorii de energie termica si gaze naturale trebuie sa anexeze lunar la factura un desfasurator cu persoanele care au dreptul sa primeasca ajutor si cu suma de care beneficiaza fiecare. Lunar, in termen de 10 zile de la primirea facturii, asociatiile de proprietari au obligatia de a defalca cheltuielile privind gazele naturale pe consumatori individuali”, ne-a spus Radu Opaina, directorul Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania.
Aceeasi ordonanta cere asociatiei de proprietari sa evidentieze lunar ajutorul pentru incalzirea locuintei in tabelul cu cheltuieli de intretinere.
Cuantumul subventiei difera in functie de venit
In perioada sezonului rece (1 noiembrie – 31 martie), familiile si persoanele singure, care folosesc pentru incalzirea locuintei gaze naturale, primesc lunar, ca ajutor de incalzire, urmatoarele sume de bani:
– 210 lei – pentru cei al caror venit mediu lunar pe membru de familie , respectiv al persoanei singure, este de pana la 125 lei
– 130 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 125 si 170 lei
– 110 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 170 si 210 lei
– 90 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 210 si 250 lei
– 70 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 250 si 290 lei
– 50 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 290 si 345 lei
– 35 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 345 si 390 lei
– 25 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 390 si 440 lei
– 15 lei – pentru cei cu venit cuprins intre 440 si 500 lei
Beneficiarii de ajutor social care folosesc pentru incalzirea locuintei lemne, carbuni si combustibili petrolieri primesc ca ajutor, in perioada sezonului rece, o suma de 50 de lei pe luna.