De Livia Lixandru,

Astfel că, vineri, 20 septembrie, Ministerul Agriculturii a anunțat detalii despre proiectul de act normativ ce crește suma alocată pentru plata ajutorului de la stat în anul 2019 de la 580 de milioane de lei la 589.6 milioane de lei, pentru a se asigura resursele necesare plății ajutorului de stat pentru perioadei aprilie – iunie 2019, scrie stiriagricole.ro.

De asemenea, Ministerul Agriculturii lărgeşte lista beneficiarilor care vor încasa acest ajutor de stat, incluzând aici şi organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, informează cei de la bugetul.ro.

Cine primește bani de motorină de la stat

Beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură sunt: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care exploatează terenuri agricole, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere; organizațiile și federațiile de organizatii de imbunatatiri funciare; organismele/organizatiile de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol.

Citeşte şi:

Sărăcia nu e o infracțiune, nu-i condamnați pe săraci! Trei reportaje Libertatea stau la baza unui spectacol de teatru regizat de Gianina Cărbunariu la Piatra Neamț

Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Curtea de Apel București a admis acțiunea CNSAS, dar decizia nu este definitivă

Cu ce se ocupă, la 23 de ani, Alexandra, nepoata lui Nicolae Ceaușescu

La 6 ani de la divorțul de Consuelo, Adi Mutu rupe tăcerea! Ce a fost nevoit să facă la partaj. Video exclusiv
GSP.RO

La 6 ani de la divorțul de Consuelo, Adi Mutu rupe tăcerea! Ce a fost nevoit să facă la partaj. Video exclusiv

Horoscop 17 octombrie 2019. Există un secret pe care Balanțele îl pot afla astăzi
HOROSCOP

Horoscop 17 octombrie 2019. Există un secret pe care Balanțele îl pot afla astăzi