Europa. „Azi am declarat razboi sangeros si nu ne vom inceta raidurile impotriva ta (Europa) pana nu vei reveni la calea cea dreapta”, adauga textul.
„Dupa ce armistitiul oferit de Osama ben Laden s-a terminat si nu ai revenit la drumul corect, iti declaram razboi tie si populatiei tale care, prin tacerea sa, te sprijina”, precizeaza textul. Autenticitatea acestui mesaj inca nu a putut fi verificata.
Gruparea a avertizat, in comunicatul publicat pe Internet, ca va comite noi atacuri in Europa dupa incetarea armistitiului anuntat de ben Laden. intr-o inregistrare difuzata la 15 aprilie, Osama ben Laden le-a oferit statelor europene un termen de trei luni pentru a-si retrage trupele din Afganistan, Irak si alte tari musulmane, amenintand, in caz contrar, cu atacuri de tipul celor comise, la 11 martie, la Madrid.
in timp ce acest mesaj are rolul de a-i nelinisti pe europeni, autoritatile sud-africane au recunoscut ca militanti al-Qaida si alti teroristi calatoresc prin Europa cu ajutorul unor pasapoarte sud-africane. Potrivit oficialilor citati, acestia au obtinut pasapoartele de la membri ai retelelor interlope care actioneaza in cadrul agentiei guvernamentale ce elibereaza aceste pasapoarte.
Autoritatile federale americane verifica ipoteza potrivit careia membri al-Qaida ar folosi pasapoarte emise de Africa de Sud, dupa ce a fost retinuta o femeie sud-africana care intentiona sa urce la bordul unui avion avand un pasaport cu file lipsa.
Farida Goolam Mohamed Ahmed, in varsta de 48 de ani, a fost arestata la 19 iulie, pe aeroportul McAllen si a fost inculpata ulterior de intrare ilegala in Statele Unite, falsificare de informatii si falsificarea pasaportului.
Conform CNN, numele acesteia figureaza pe lista persoanelor suspectate de terorism, unde a fost inclus dupa investigarea unei actiuni teroriste comise in afara Statelor Unite.