Alain Delon a fost plasat sub „protecţie judiciară”. Ce înseamnă măsura aplicată în cazul celebrului actor

 4 comentarii

Alain Delon, 88 de ani, a fost plasat sub „protecție judiciară” prin decizia unui judecător de tutelă. Venerabilul actor poate în continuare să întocmească o serie de acte, cu excepţia celor mai importante, cum ar fi vânzarea unei proprietăţi, care sunt încredinţate unui mandatar desemnat, informează postul francez BFM TV, preluat de agenția News.ro, și RTL France. Decizia luată de Tribunalul Montargis vine după luni de dispute publice între copiii lui Delon din cauza sănătății tatălui lor. 

Misiunea unei terțe persoane este de a-l ajuta pe Alain Delon, în special, în legătură cu deciziile privind îngrijirea medicală şi alegerea doctorilor. Decizia a fost comunicată familiei luni, 29 ianuarie.

Un reprezentant independent a fost desemnat pe 25 ianuarie de instanță „pentru a-l asista pe actorul de 88 de ani în toate deciziile care îi afectează interesul personal”.

Ordinul reține că „există disensiuni între copiii lui Delon” cu privire, în special, la îngrijirea medicală a acestuia și la doctorii care îi urmăresc starea de sănătate.. Magistratul reține, de asemenea, că, având în vedere cele mai recente expertize medicale, actorul „are nevoie de protecție” .

„Ar trebui să fim foarte mulţumiţi de această decizie", a declarat Frank Berton, avocatul Anouchkăi Delon, fiica actorului din relația cu modelul olandez Rosalie van Breemen.

Yassine Bouzrou, avocatul lui Hiromi Rollin, fosta asistentă a actorului, a calificat-o drept o „decizie excelentă”: „Acest lucru va permite unei terţe părţi să îl asiste pe domnul Alain Delon în îngrijirea sa medicală. Judecătorul a considerat că era necesar să îi excludă pe copii din a coordona îngrijirile medicale ale tatălui lor".

Anthony Delon, fiul actorului francez cu Natalie, afirmat că „dacă acest lucru poate pune lucrurile în ordine şi îi poate împiedica pe avocaţi să vorbească despre boala tatălui meu fără să consulte măcar dosarele medicale, este un lucru bun. Această controversă medicală va lua sfârşit o dată pentru totdeauna", a declarat el, pentru BFM TV.

La începutul anului, într-un interviu pentru Paris Match, Anthony Delon a declarat că tatăl său își acceptă cu greu starea fragilă de sănătate pe care o are și a acuzat-o pe sora sa vitregă că l-a lăsat pe star vulnerabil prin faptul că i-a ascuns problemele de sănătate și că aceasta ar încerca să-l manipuleze.

Alain Delon a fost „șocat de ieșirea mediatică a fiului său Anthony” și urma să depună o plângere împotriva acestuia, a declarat, pentru AFP, avocatul său, Christophe Ayela.

Încă de anul trecut există îngrijorări cu privire la starea lui Alain Delon, după ce cei trei copii ai săi au depus o plângere împotriva fostei sale asistente, „femeia de companie” Hiromi Rollin, acuzând-o de hărțuire și comportament amenințător. Rollin, care a fost evacuată în iulie de pe proprietatea actorului, a contestat acuzațiile care i se aduc.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Iulix10 31.01.2024, 08:47

    Asa ajungem cu totii la batranete.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 31.01.2024, 10:28

    Frumoasă i-a fost tinerețea, amara-i e bătrânețea, chiar și pentru MARELE DELON... ?

  • Avatar comentarii

    hurricane 31.01.2024, 11:21

    daca era sarac ajungea la azil sau mai rau pe banca in parc

  • Avatar comentarii

    durban22 01.02.2024, 11:24

    Bine ca totusi la batranete, mai are cine sa se gandeasca si la MARELE ALAIN DELON !!-sau la banii acestuia ??.

ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește