Candidatul de opoziţie Sasa Jankovici se află pe a doua poziţie, cu 14% din sufragii, anunţă IPSOS, pe baza numărării a 40% din voturi din secţii selectate.


Sârbii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. Actualul premier, Aleksandar Vucic este considerat favorit detașat al scrutinului, iar ultimele sondaje arată că acesta ar putea chiar să se impună din primul tur al alegerilor.

Sondajele îl creditează pe șeful Guvernului de la Belgrad cu peste 50% din intențiile de vot. Vucic, care candidează pentru Partidul Progresit din Serbia, și-a îndemnat compatrioții să aleagă la conducerea țării un proședinte din aceeaşi formaţiune ca membrii Guvernului, relatează Reuters.

„Dacă doi politicieni sunt la bordul unui avion şi dacă vor să meargă în direcţii opuse, avionul va sfârşi direct în prăpastie, iar acest lucru ar fi o catastrofă pentru Serbia”, a avertizat el.

Într-un interviu, Vucic a declarat că Serbia este decisă să adere la Uniunea Europeană, dar a adăugat că vrea şi să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, aliatul tradiţional al Belgradului.

Alegeri prezidențiale în Serbia | Premierul Aleksandar Vucic a câștigat alegerile din primul tur

„Serbia este pe calea europeană, acesta este obiectivul nostru strategic. Vrem ca societatea noastă să se inspire din ţările mai dezvoltate din Europa de Vest”, a declarat el.

Considerat în Occident ca un stat paria în timpul războaielor care au izbucnit după destrămarea Iugoslaviei în anii 90, Serbia a lansat negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi speră să le încheie până în 2019.

Surpriza alegerilor – un student care candidează în glumă, pe locul doi în sondaje

Pe locul doi în sondajele realizate înaintea alegerilor prezidențiale de astăzi s-a clasat un student în vârstă de 25 de ani, a cărui întreagă campanie este o satiră la adresa elitelor politice.

Luka Maksimovic, candidează sub pseudonimul Ljubisa „Beli” Preletacevic – „beli” înseamnă „alb” în sârbă, iar „preletacevic” este un joc de cuvinte care înseamnă persoană care schimbă un partid politic pentru a se îmbogăţi. Intrat în politică anul trecut, la alegerile locale din Mladenovaci, „Beli” a reușit să obțină 12 mandate de consilier pentru partidul său.

Alegeri prezidențiale în Serbia | Premierul Aleksandar Vucic a câștigat alegerile din primul tur

Luka Maksimovic

Ascensiunea sa în sondaje, la numai o săptămână după intrarea în cursă, nu face partidele să râdă, care văd în succesul lui Maksimovici o dovadă a dezamăgirii celor aproximativ 6,7 milioane de alegători.

Citește și: Candidatul neortodox la alegerile din Serbia. Un student s-a înscris în cursa electorală în glumă, iar acum e pe locul doi în sondaje

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.