Mergi direct la conținut »
CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Stăpânii inelelor. Cum se va încerca distrugerea buletinelor de vot, dacă numărătoarea nu dă bine: inele care zgârie printr-un capăt metalic
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Stăpânii inelelor. Cum se va încerca distrugerea buletinelor de vot, dacă numărătoarea nu dă bine: inele care zgârie printr-un capăt metalic

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Stăpânii inelelor. Cum se va încerca distrugerea buletinelor de vot, dacă numărătoarea nu dă bine: inele care zgârie printr-un capăt metalic

Alertă, de vineri seară, în grupurile de observatori din Ucraina, după ce mai multe persoane au descoperit, în regiunea Ternopil, la nord de Cernăuți, inele prin care se pot distruge buletinele de vot.

De Răzvan Luțac,

 

Răzvan Luțac, din Cernăuți (Ucraina)
Unul dintre observatori a explicat pentru Libertatea: „Acestea ar fi fost făcute în caz că numărătoarea voturilor nu dă bine pentru vreun candidat dintre cei doriți de omul din comisie. Așadar, când persoana lua buletinele la vot, avea posibilitatea, cu ajutorul capătului metalic al inelului, să zgârie buletinele și să le facă, astfel, nule”.

Schema «o recunosc, e din sat»

În plus, în mai multe regiuni, există suspiciuni de turism electoral. „Orice e posibil. Cel mai clasic scenariu este la țară: acela în care cineva din comisie spune că-i recunoaște pe oameni, că n-au nevoie de buletin pentru a vota, ceea ce este o ilegalitate”, au punctat oficialii care au discutat cu trimisul ziarului.

În orice caz, cum taberele sunt aprinse, iar cel puțin 3 candidați – Zelenski, Poroșenko și Timoșenko – pleacă, pentru turul doi, cu șanse, se așteaptă probleme dese la secțiile de vot.

Buletinul e uriaș

Având în vedere că vor fi nu mai puțin de 39 de candidați pe liste, ucrainenii au găsit deja un nume pentru buletinul de vot. „Papirusul este cel mai mare buletin pe care îl puteam avea la alegerile prezidențiale!”.

CTP: ”Alegerile anticipate sunt o măsură de bun simț, utilizată acum de nesimțiți”. Ce spune despre Klaus Iohannis
Recomandări

CTP: ”Alegerile anticipate sunt o măsură de bun simț, utilizată acum de nesimțiți”. Ce spune despre Klaus Iohannis

Actorul și comediantul Volodimir Zelenski dă declarații jurnaliștilor despre candidatura sa la alegerile prezidențiale din Ucraina 2019 (Foto: HEPTA)

Comediantul și actorul Volodimir Zelenski este candidatul Partidului Servitorul Poporului în alegerile prezidențiale 2019 din Ucraina (Foto: Hepta)

6 cifre despre scrutin

34,5 milioane de persoane sunt așteptate la urne

39 de candidați vor fi prezenți pe buletin, favorit e comediantul Zelenski, cu 26%

2.344 de observatori din 17 țări vor fi prezenți în Ucraina

3 săptămâni vor trece până la un foarte probabil tur 2 (21 aprilie)

2 polițiști vor fi în fiecare secție de votare

8.00 este ora la care se deschid secțiile. Se închid la 20.00


CITEȘTE ȘI:

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Babușka la pătrat plus Eminescu. Cum arată Cernăuțiul anului 2019, centrul regiunii în care peste 100.000 de etnici români își votează mâine președintele

Libertatea va urmări din Ucraina alegerile prezidențiale. Comediantul Volodimir Zelenski este favorit, după ce a fost protagonistul unui serial în care ajungea, din greșeală, chiar primul om în stat

Close
Închide
  Close