LIVE TEXT | Americanii își aleg președintele. Clinton, creditată cu 90% şanse să îl învingă pe Trump

SUMAR:

Vă prezentăm mai jos un ghid pentru noaptea alegerilor prezidențiale din SUA, în funcție de orele cruciale pentru alegerea noului președinte al SUA.


Ora 2.00

Secțiile de votare de pe Coasta de Est încep să se închidă. Întreaga atenție se va îndrepta atunci către statul Virginia (13 electori), care a fost câștigat de Barack Obama în 2008 și 2012, însă anterior a fost un stat republican. În cazul în care Donald Trump câștigă acest stat sau se apropie de Hillary Clinton, acest lucru ar arată că democrații vor avea parte de o noapte agitată, relatează BBC News.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Un alt stat important este Georgia (16 electori), care a fost câștigat de republicani încă din 1996, însă acum nu a înclinat către nicio tabără.

În jurul acestei ore sunt așteptate exit polluri pentru Indiana (11 electori), statul în care Mike Pence, candidatul republican la alegerile prezidențiale, este guvernator. Totodată, sunt așteptate exit-polluri pentru Kentucky (8 electori), South Carolina (9 electori) și Vermont (3 electori).


Ora 2.30

Se închid secțiile de votare din alte state importante: Carolina de Nord (15 electori) și Ohio (18 electori). Carolina de Nord este un stat-cheie, iar cei doi candidați merg umăr la umăr, potrivit sondajelor. Mai precis, Donald Trump este creditat cu 46,8%, iar Hillary Clinton cu 46%. Acest stat ar putea să indice cine va fi câștigătorul alegerilor, notează sursa citată.

Desigur, Ohio este și el un stat imprtant, iar cei 18 electori au fost acordați până acum celui care s-a dovedit a fi câștigătorul alegerilor. Tot la această oră sunt așteptate și rezultatele din Virginia de Vest (5 electori), care a fost câștigat de republicani din 2000.


Ora 3.00

Aceasta este poate cea mai încărcată oră a scrutinului electoral. Sunt așteptate exit polluri din Maine (4 electori), Maryland (10 electori), Massachusetts (11 electori), New Jersey (14 electori), Rhode Island (4 electori), Delaware (3 electori), Connecticut (7 electori) și Districtul Columbia (3 electori).

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

Ar putea să apară și exit poll pentru statul Florida (29 de electori), care joacă un rol crucial la fiecare scrutin prezidențial din SUA. Democratul Barack Obama a câștigat statul în 2008 și 2012, însă anterior republicanul George W. Bush a fost cel învingător. Dacă Donald Trump nu câștigă în Florida și Ohio, șansele sale de a ajunge la cei 270 de electori necesari să devină președintele SUA vor fi mici.

Tot în această oră sunt așteptate rezultatele pentru Pennsylvania, stat câștigat de democrați la ultimele șase alegeri. Ar fi astfel o lovitură uriașă pentru Hillary Clinton dacă pierde aici. New Hampshire (4 electori) va fi de asemenea în centrul atenției, având în vedere că sondajele arată o luptă strânsă.

Totodată, sunt așteptate rezultatele din statele republicane Mississippi (6 electori), Missouri (10 electori), Alabama(9 electori), Tennessee (11 electori) și Oklahoma (7 electori). Totodată, se așteaptă ca Hillary să câștige cei 20 de electori din statul lui Barack Obama – Illinois.

În acest moment, ar trebui să fie mai clar ce candidat are un avantaj și are cele mai multe șanse să ajungă la Casa Albă.


Ora 3.30

Se închid secțiile de votare din statul Arkansas (6 electori), unde Bill Clinton a fost guvernator. Acest stat l-a susținut pe soțul lui Hillary Clinton la alegerile prezidențiale, însă din anul 2000 a fost câștigat de republicani.

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”
Recomandări
Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”


Ora 4.00

Sunt așteptate exit polluri din New York (29 de electori), stat care mai mult ca sigur va fi câștigat de Hillary Clinton. Urmează să fie făcute publice opțiunile alegătorilor din Colorado (9 electori), un stat-cheie la acest scrutin, dar și din statul Michigan (16 electori) – stat în care alegătorii nu au susținut un candidat republican încă din 1988.

Apar rezultatele din Texas (38 electori), Kansas (6 electori), Louisiana (8 electori), Dakota de Nord (3 electori),  Dakota de Sud (3 electori), Minnesota (10 electori), Wyoming (3 electori) și Nebraska (5 electori).

Este de notat faptul că Maine și Nebraska sunt singurele state în care câștigătorul celor mai multe voturi nu primește toți electorii, așa cum se întâmplă în celelalte cazuri.

Sunt așteptate rezultatele și din Wisconsin (10 electori), stat care a fost câștigat de democrați din 1984. Donald Trump a încercat, însă, să atragă alegătorii din acest stat de partea sa, pe ultima sută de metri a campaniei.

New Mexico (5 electori) este considerat un stat-cheie, însă democrații au câștigat aici cinci din ultimele 6 alegeri prezidențiale. Mai mult, retorica lui Donald Trump la adresa mexicanilor ar putea să îi aducă victoria lui Hillary Clinton.


Ora 5.00

Statul republican Nevada (6 electori) ar putea să fie câștigat de Hillary Clinton, având în vedere că populația hispanică din acest stat a votat anticipat în număr destul de ridicat. Aceeași situație ar putea să aibă loc în în Arizona, stat câștigat de republicani din 1952, cu excepția alegerilor din 1996.
Sunt așteptate rezultatele și din Utah (6 electori), Iowa (6 electori), un stat pe care Donald Trump trebuie să-l câștige.


Ora 6.00

Se închid secțiile de votare din California, statul cu cei mai mulți electori (55), care este considerat un stat democrat. Totodată, sunt așteptate exit polluri pentru Oregon (7 electori), Washington (12 electori), Idaho (4 electori) și Hawaii (4 electori).

Când este cunoscut numele noului președinte?

Televiziunile americane se vor întrece în a anunța numele viitorului președinte al SUA, însă acest lucru s-ar putea întâmpla în jurul orei 6.00. La scurt timp, cei doi candidați sunt așteptați să susțină discursuri – unul al victoriei, celălalt al înfrângerii. În 2008 și 2012, acest lucru s-a întâmplat în jurul orei 7.00.

Având în vedere afirmațiile făcute de Donald Trump în timpul campaniei, când a susținut că “alegerile sunt falsificate”, acesta ar putea să ceară renumărarea voturilor sau să refuze să accepte înfrângerea.


Ora 8.00

Sunt așteptate exit polluri pentru Alaska (3 electori). În cazul în care rezultatele sunt extrem de strânse, acest stat ar putea să conteze. Cu toate acestea, se așteaptă ca numele noului președinte al SUA să fie deja cunoscut.

Mai multe state se vor exprima asupra liberalizării legislației privind marijuana

Americanii sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele, dar și noii membri ai Camerei Reprezentanților și o treime din Senat, în timp ce nouă state se vor exprima pentru liberalizarea legislației privind marijuana, iar locuitorii din California își vor spune părerea în legătură cu o propunere privind folosirea prezervativelor și a „altor măsuri de protecție” în timpul realizării filmelor pentru adulți.

Statele California, Arizona, Nevada, Massachusetts și Maine își vor exprima votul asupra legalizării marijuanei în scopuri recreaționale, persoanele adulte putând astfel să cumpere, să dețină și să consume în mod legal acest drog.

Alte patru state vor vota pentru a permite sau a extinde folosirea marijuanei în scopuri medicale. În 25 de state o astfel de întrebuințare este deja legală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI