Deși mai sunt doar două săptămâni până la alegerile prezidențiale, Donald Trump, candidatul republican, a luat o scurtă pauză de la evenimentele campaniei electorale pentru a participa la deschiderea unui nou hotel ce-i poartă numele, aflat în apropierea Casei Albe, informează CNN.
Donald Trump a tăiat panglica în cadrul ceremoniei de deschidere a hotelului, înainte de a se alătura din nou campaniei electorale, în statul Carolina de Nord.
Însă, în timp ce s-a urcat pe scena dintr-un ballroom al noului hotel, miliardarul a subliniat că „acesta este unul dintre cele mai bune hoteluri din lume”, precizând că succesul lui în afaceri ar trebui să-l califice drept președintele SUA. „Ziua de azi este o metaforă pentru ceea ce putem realiza pentru această țară”, a spus el. Astfel, el a transformat rapid tăierea de panglică într-un eveniment de campanie.
Hotelul Trump este situat în vechiul pavilion al Poştei din oraşul Washington. Marţi, Trump a participat la un alt eveniment din cadrul activităţilor comerciale personale, acesta şi-a făcut apariţia pe terenul de golf Trump National Doral, situat în vecinătatea oraşului Miami, împreună cu un grup de angajaţi latino-americani, care au făcut publice experienţele sale de lucru cu acesta.
Pe de altă parte, rivala sa, candidata democrată la alegerile prezidențiale din SUA, Hillary Clinton, și-a întrerupt marți seara maratonul electoral pentru a-și oferi drept cadou un concert susținut de cântăreața britanică Adele la Miami, Florida.
Citește și: