Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi ar putea rămâne în închisoare pentru o lungă perioadă, în pofida seriei de proteste masive care au avut loc în întreaga Rusie în ultimele două weekenduri.
Luni, Biroul Procurorului General a anunțat că susține poziția Serviciului Federal al Penitenciarelor de a converti o pedeapsă cu suspendare de 3,5 ani de închisoare într-una cu executare.
Potrivit avocatei sale, opozantul riscă „în jur de 2 ani şi jumătate” de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor acestei condamnări din 2014.
Navalnîi a acuzat în mod repetat că sentința este una politică și că este nevinovat.
Nu este singurul dosar. În decembrie, procurorii au deschis un nou caz pentru o presupusă fraudă. Autoritățile îl suspectează pe Navalnîi că ar fi sustras în jur de 356 de milioane de ruble (4,8 milioane de dolari) din donații, în scopuri personale.
Acuzația, pe care Navalnîi o neagă, i-ar putea aduce zece ani de închisoare.
Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare. El a fost arestat de autorități imediat ce s-a întors în țară, după cinci luni petrecute în Germania, unde s-a tratat ca urmare a otrăvirii cu un agent neurotoxic.
Majoritatea colaboratorilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.
Acțiunile autorităților au continuat și duminică, în timpul protestelor masive organizate în numeroase orașe ale țării.
Potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, peste 5.300 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de susţinere pentru Aleksei Navalnîi.