Astfel, cel mai recent studiu susţine că o victimă inimentă a încălzirii globale este koala. Dacă nu se interveni în regim "de urgenţă", pentru plantarea de copaci care să ferească animalele de caniculă şi de eucalipţi, cu care se hrănesc, simpaticul animăluţ ar putea dispărea.
Un sfert din populaţia de koala studiată a dispărut la canicula din 2009, cifră alarmantă pentru oamenii de ştiinţă, "ţinând seama de frecvenţa tot mai mare a fenomenelor climatice extreme".
Emblemă a Australiei, koala a fost inclusă anul trecut printre speciile care trebuie protejate în mai multe regiuni australiene, unde supravieţuirea sa este ameninţată de dezvoltarea oraşelor, circulaţia maşinilor, câinii domestici şi boli. Este categoria imediat inferioară celei de specie "în pericol", potrivit listei Uniunii internaţionale pentru conservarea naturii (UICN).
Înainte de sosirea coloniştilor britanici, în 1788, existau în jur de 10 milioane de exemplare de koala, care au fost vânate masiv pentru blana lor groasă în anii 1920, potrivit Agerpres. Populaţia a scăzut astfel drastic, fiind apreciată în prezent la 43.000 de exemplare în libertate.