La inceput de nou an parlamentar, o initiativa inedita flutura pe deasupra capetelor alesilor: in loc de trei luni si jumatate, senatorii si deputati ar putea avea doar o luna de concediu, ca oricare alt muritor de rand, ceea ce ar insemna ca ar ramane cu o treime din liberele pe care le au.


Alesii nostri au, pe langa celelalte privilegii, si un program de lucru de invidiat. Ei vin la serviciu doar patru zile pe saptamana, cea de-a cincea, dedicata activitatii in circumscriptii, fiind facultativa. Mai mult, Parlamentul  isi desfasoara activitatea in doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie, iar a doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie. Groso modo, concediul parlamentar se intinde pe trei luni – ianuarie, iulie, august – la care se mai adauga sarbatorile legale prelungite pentru ei.


Un “boboc” in ale Parlamentului, senatorul democrat Marius Marinescu, vrea sa strice randuiala “seniorilor”. El propune, pe modelul Parlamentului European, ca alesii nostri sa aiba doar o luna de zile pe an concediu. Numai ca initiativa sa se impiedica de un obstacol cat casa – Constitutia. Marinescu declara ca va astepta terenul propice: momentul in care colegii sai din Coalitia guvernamentala vor propune modificarea Legii fundamentale din alte ratiuni – votul uninominal, Parlament unicameral, distinctia clara a prerogativelor primului-ministru de cele ale presedintelui etc. Atunci va incerca sa strecoare si acest mic amendament, menit sa strice indelungata vacanta parlamentara.


Pana la acel moment, ideea reducerii concediului se dovedeste a fi in dizgratia totala a parlamentarilor. “E pura demagogie ce propune dl Marinescu. El trebuie sa inteleaga ca activitatea parlamentara nu este heirupista si nu se masoara dupa cantitatea de acte legiferate. Ii reamintesc domnului senator ca in vara trecuta am avut vreo trei sesiuni extraordinare si, per total, cam o singura luna de vacanta”, declara senatorul PSD Serban Nicolae.


Nici liberalii nu vad cu ochi buni o astfel de varianta. “Scopul este foarte bun si nobil, dar problema nu este lipsa de timp. Noi nu reusim sa facem cvorumul de sedinta si, in consecinta, nu suntem eficienti. Daca prelungirea programului m-ar convinge, as vota-o cu ambele maini”, spune, diplomatic, Teodor Melescanu.


UDMR, prin senatorul Peter Eckstein Kovacs, priveste ideea reducerii concediului drept “nitel excesiva”. Eckstein este de parere ca cele noua luni ale sesiunilor parlamentare anuale, cu posibilitatea convocarii sesiunilor extraordinare, reprezinta o formula eficienta. “Aceasta frenezie legislativa determinata de schimbarea totala a sistemului politic va trece, iar atunci chiar nu se va mai justifica un Parlament cu o activitate de 11 luni pe an”, mai spune senatorul UDMR.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
BREAKING: Fotbalist celebru din România, MORT în urma unui accident rutier. Detalii șocante despre tragedie
Playtech.ro
BREAKING: Fotbalist celebru din România, MORT în urma unui accident rutier. Detalii șocante despre tragedie
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)