După mult criticata lege a recursului compensatoriu, prin care deținuții au primit șase zile libertate pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiții proaste, iar sute de deținuți, unii dintre ei condamnaţi pentru fapte grave, au fost eliberați, acum parlamentarii vor să le asigure şi condiţii de reintegrare în societate.

Senatul a adoptat recent iniţiativa legislativă care prevede ca persoanele care sunt eliberate din închisoare şi care provin din categorii defavorizate să beneficieze de facilităţi în scopul integrării sociale.

Vor beneficia de aceste facilităţi persoanele identificate ca fiind vulnerabile sau persoanele care fac parte dintr-o categorie defavorizată.

În ce constă ajutorul pe care statul îl va oferi celor care ies din închisori:

  • încălţăminte şi îmbrăcăminte;
  • medicamente, dacă sunt necesare, acordate la eliberare, de la administraţia locului de detenţie;
  • cazare trei luni într-un centru pentru persoanele fără adăpost, dacă este cazul;
  • masă la cantina socială sau o alocaţie de hrană, timp de trei luni, în judeţul în care persoana eliberată din penitenciar are domiciliul sau de reşedinţa;
  • bilete sau legitimaţii gratuite pe mijloacele de transport în comun urban şi interurban, timp de trei luni.

Proiectul de lege este semnat de parlamentari PSD, printre care Robert Cazanciuc, Oana Florea, Florin Manole, Eugen Nicolicea şi Liviu Pleşoianu.

Actul normativ merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Peste 3.000 de deținuți au fost eliberați în 2017, prin recursul compensatoriu

Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu prevede că, la calcularea pedepsei executate efectiv, se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În 9 octombrie 2017 au fost liberați, la termen, ca efect al noilor prevederi, 529 de deținuți, iar până la data de 25 decembrie 2017 au fost eliberați alți 3.467 de deținuți.

În decembrie 2017, în penitenciarele din România erau 23.456 de persoane private de libertate. Asta în condițiile în care, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, capacitatea de deținere, raportată la un spațiu de 4 mp pentru fiecare deținut, era de 19.121 de locuri de cazare.

Sindicatele reclamă condiţiile inumane din închisori și vor salarii decente

Sute de angajati din penitenciare au protestat, în 3 octombrie, la Ministerul Justitiei, cerând demisia ministrului Tudorel Toader, pe care îl acuză de incompetență și indolență, conditii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare, salarii si pensii decente si statutul de politist de penitenciare.

Ministrul Justiţiei spune că unii dintre sindicaliştii din penitenciare au solicitări de ordin financiar pe care statul nu le poate îndeplini, din lipsă de fonduri, cum ar fi ca orele suplimentare efectuate sâmbăta şi duminica să fie plătite cu 250 la sută.

„O dată sută la sută că muncesc, 75 la sută că-s suplimentare, plus 75 la sută că-s sâmbăta sau duminica. Nu cred că puteţi să-mi daţi vreun exemplu de categorie socio-profesională la care orele suplimentare să fie plătite cu 250 la sută”, a spus Toader.


Citește și: Pușcăriașii sunt inventivi când vor obiecte interzise. Telefoane cât un deget, făcute din plastic pentru a nu fi detectate, ajung la deținuți 

Urmărește-ne pe Google News
Bucureștiul ȘOCHEAZĂ: După 9 ani și 6 milioane euro cheltuite, Primăria Capitalei ia în calcul să dărâme...
PARTENERI - GSP.RO
Bucureștiul ȘOCHEAZĂ: După 9 ani și 6 milioane euro cheltuite, Primăria Capitalei ia în calcul să dărâme...
BOMBĂ! Mircea Badea, urmărit cu girofare de Poliție. E ireal dialogul dintre el și agent: „Dacă vreți să țip, pot să țip și...
Playtech.ro
BOMBĂ! Mircea Badea, urmărit cu girofare de Poliție. E ireal dialogul dintre el și agent: „Dacă vreți să țip, pot să țip și...
Sergiu a murit, iar Daniela este în comă după ce s-au izbit de copaci cu colacul tras de mașină, la Negrești Oaș. Medic: "Fata este intubată, așteptăm un miracol"
Observatornews.ro
Sergiu a murit, iar Daniela este în comă după ce s-au izbit de copaci cu colacul tras de mașină, la Negrești Oaș. Medic: "Fata este intubată, așteptăm un miracol"
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2022. Leii, chiar dacă se văd deja încălecați pe niște cai mari, ar fi bine să stea cuminți, măcar pentru moment
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Știrileprotv.ro
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat