UPDATE 13 noiembrie, ora 9:00. Tribunalul Dolj a confirmat că Alex Bodi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alte 7 persoane, inclusiv Adrian Tâmplaru, naşul de cununie al lui Alex Bodi.

„Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova. Dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Bodi Alexandru Nicolae, Bogdan Mihnea Ciprian, Gîdea Mircea Andrei, Judele( fost Nicola, Vecerdea) Florin Adrian, Lăcătuş Marius Adrian, Lăcătuş Narcis Dumitru, Tîmplaru Adrian Constantin şi Vasile Andrei Ionuţ, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 12.11.2020, până la data de 11.12.2020, inclusiv”, se arată în soluția instanței.


Alex Bodi a fost inițial reținut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor făcute pentru destructurarea unei reţele de trafic de persoane şi proxenetism.

23 de percheziții

au fost efectuate în judeţele Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, potrivit DIICOT.

Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj, într-un dosar în care mai mulţi interlopi sunt acuzaţi că recrutau tinere pentru prostituţie prin metoda loverboy.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO
Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bianca Drăgușanu, desființată! Acuzații fără precedent: 'Să nu uităm că...'
Playtech.ro
Bianca Drăgușanu, desființată! Acuzații fără precedent: 'Să nu uităm că...'
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Două românce au vrut să slăbească cu "Ozempic", medicament pentru diabet. Efectele au fost devastatoare
Observatornews.ro
Două românce au vrut să slăbească cu "Ozempic", medicament pentru diabet. Efectele au fost devastatoare
Un băiețel de 7 ani a murit după ce a fost sfâșiat de o haită de câini. Mama lui a fost și ea rănită încercând să îl apere
Știrileprotv.ro
Un băiețel de 7 ani a murit după ce a fost sfâșiat de o haită de câini. Mama lui a fost și ea rănită încercând să îl apere
Ce trebuie să faci dacă ți-a expirat cardul de sănătate. Ce procedură trebuie să urmezi dacă l-ai pierdut
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci dacă ți-a expirat cardul de sănătate. Ce procedură trebuie să urmezi dacă l-ai pierdut
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 27 ianuarie 2023. Scorpionii au la dispoziție o zi în care pot regla anumite probleme, de exemplu lipsurile din relațiile lor
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2023. Scorpionii au la dispoziție o zi în care pot regla anumite probleme, de exemplu lipsurile din relațiile lor
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată