Alexandra Toader, scriitoarea de 31 de ani din Capitală care a hotărât ieri să rupă tăcerea în ceea ce priveşte relaţiile între lesbiene, continuă dezvăluirile în Libertatea. În interviu, ea povesteşte cum şi-a descoperit orientarea sexuală, cum s-a despărţit de soţ şi cum şi-a găsit fericirea în braţele iubitei sale, Aura.
Libertatea: Cum ai descoperit că îţi plac fetele?
Alexandra: Din şcoala generală am observat diferenţe între mine şi celelalte fete. Ajunse la pubertate, cele mai multe erau preocupate de înfrumuseţarea părului, a unghiilor şi să-şi scoată în evidenţă formele. Eu îmi făceam un breton scurt şi îmi propusesem ca, dacă îmi vor creşte sânii, să îi tai. Spre norocul meu, nu s-au dezvoltat excesiv, altfel aş fi recurs la o operaţie de micşorare. Prima experienţă “furtunoasă” cu fete a fost la 17 ani şi mi-a plăcut extrem de mult. Deşi nu fusesem iniţiată, nu citisem şi nu aflasem de nicăieri despre ce e vorba, am ştiut exact ce trebuie să fac.
Ai avut experienţe şi cu bărbaţi? A fost vreuna din ele extrem de nefericită, încât să te facă să renunţi definitiv la relaţiile heterosexuale?
Multe lesbiene se mint pe sine, fiind implicate în căsătorii eşuate, dar menţinute pe linia de plutire pentru mulţumirea familiei. Şi eu am făcut parte din această categorie. Doream ca mama să mă vadă împlinită şi la casa mea. Din păcate, n-a funcţionat. Orientarea mea sexuală n-a survenit vreunui eveniment neplăcut, deşi am auzit că există şi asemenea cazuri. Când m-am căsătorit eu, deja avusesem câteva experienţe cu fete. Eu şi soţul meu aveam o problemă: amândurora ne plăceau femeile! Relaţiile extraconjugale erau frecvente, fiecare în parte căutându-şi elementul lipsă din viaţa sa. Mi-am părăsit soţul pentru o femeie. Cred că a fost crunt pentru el, dar nu ne ţinea absolut nimic împreună, decât… ideea că mama trebuia să mă ştie la casa mea.
«Bărbaţii îmi sunt indiferenţi din punct de vedere sexual»
Cum vezi tu bărbaţii? Ţi s-a întâmplat, de când eşti lesbiană declarată, să remarci unul care să ţi se pară sexy şi să ai fantezii cu el?
Barbaţii îmi sunt indiferenţi din punct de vedere sexual. Nu concep ca un mascul să întineze trupul pur şi perfect al femeii, dar accept faptul că sunt femei heterosexuale, care s-au născut aşa, iar bărbaţii le sunt potriviţi pentru fericirea lor.
Ţi-a propus vreun apropiat hetero o partidă de sex în trei, alături de partenera ta sau a lui? Se ştie că o astfel de experienţă e fantezia numărul unu a bărbaţilor…
Nu am cunoscut oameni de acest gen. Nici nu ne-am pus în situaţii deranjante, tocmai ca să evităm astfel de propuneri indecente. Încercăm, pe cât posibil, să nu ne afişăm în exterior. Este, într-adevăr, fantezia numărul unu a bărbaţilor, din care a răsărit un soi de diferenţiere: cuplurile de lesbiene sunt mai bine tolerate decât cele ale homosexualilor. Vă spun cu maximă sinceritate că diferenţa e nulă!
Citeşte şi primul episod din dezvăluirile Alexandrei Toader
Speri că vei întemeia împreună cu partenera ta, într-o bună zi, o familie?
Ne dorim să avem parte măcar de un parteneriat civil, o lege care acceptă şi existenţa noastră pe plan social, având în vedere că, atunci când vine vorba de taxe şi de impozite, nu suntem scutite de acest statut.
Există gelozie între voi?
Gelozia e o stare indusă de lipsa încrederii. Am trecut peste asta cu mulţi ani în urmă. Desigur, se întâmplă să remarc priviri de admiraţie destinate iubitei mele, care mă fac să mă simt mândră că este cu mine.
Ți s-a întamplat să fii respinsă de prieteni după ce au aflat care este orientarea ta sexuală?
Mi s-a întâmplat şi, din păcate, au uitat ce am reprezentat eu pentru ei până în acel moment. La şcoală am auzit vorbe pe la spate, iar colegii s-au îndepărtat de mine. Doar doi mi-au rămas prieteni: un homosexual şi o fată care a ales să nu mă judece.
Ai în cartea ta, “Gândurile unei lesbiene”, mai multe capitole în care vorbeşti despre Dumnezeu sau despre preoţi. Care e poziţia ta faţă de Biserică?
Faţă de preoţi este glacială şi de cele mai multe ori îi văd responsabili pentru îndoctrinare şi pentru manifestări scandaloase făcute contra homosexualilor. Nu cred că Dumnezeu ne învaţă să negăm, să minţim sau să îi urâm pe oameni, cu-atât mai puţin să ne ridicăm unii împotriva celorlalţi.
Ce ai să le spui celor care consideră că lesbianismul e o boală?
Nu o spun eu, ci o spun cercetătorii: lesbianismul nu mai este de mult timp considerat ca fiind o boală. Prin definiţie, boala este o disfuncţie. Iubirea intră în această categorie?! Oricum, şi dacă ar fi o boală, eu n-aş dori să mă vindec! Mă simt prea bine în pielea mea şi iubesc din tot sufletul! Ca să mă vindecaţi, ar trebui să-mi scoateţi inima din piept! Ştiu că românii nu vor să discrimineze, ci sunt doar slab informaţi.
Citiţi în Libertatea de mâine amănunte picante din cartea scrisă de Alexandra
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cb4fcc8671d393528ab18c5286e652e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5c32122804e2da4c437fd4eb05efdfbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c4aca8b2551a560fd3e16b44b721dd38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f162c914c3af02fac5c44249c2b4b0dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/03/4351-238206-lesby.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/iubita-sofer-tir-gateste-cabina-el-conduce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colete-olanda-taxe-vinted.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.