Alexandru Arșinel a primit de-a lungul carierei sale de actor o mulțime de premii și distincții, dar acum, la 83 de ani, lui i-a fost înmânat Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Mai mulți preoți au pășit în locuința sa și l-au felicitat. Vizibil slăbit, actorul s-a bucurat.
În prezența membrilor familiei, Alexandru Arșinel i-a primit în casa lui pe preoții care i-au dăruit Ordinul „Crucea Bucovinei”. Actorul a făcut poze cu aceștia și și-a primit distincția așezat într-un scaun cu rotile. Anunțul că Alexandru Arșinel a fost decorat a fost făcut pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Suceava.
„Conferirea ordinului Crucea Bucovinei, maestrului Alexandru Arșinel, a avut loc la reședința din București, în prezența membrilor familiei domniei sale. După citirea gramatei arhiepiscopale, părintele Constantin Oprea a transmis un cuvânt de apreciere și mulțumire din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic, iar marele actor, vizibil emoționat, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de-a lungul vieții și pentru distincția acordată.
Maestrul și-a exprimat dorința de a reveni pe meleagurile natale, la casa părintească din Dolhasca, la mormintele strămoșilor săi, precum și la mănăstirea Probota sub streașina căreia a crescut”, e mesajul transmis de Arhiepiscopia Suceava.
Totodată, și Vasile Muraru, actualul director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, a fost decorat. „Delegația Arhiepiscopiei s-a deplasat și la Teatrul de Revistă Constantin Tănase - București, pentru conferirea ordinului Crucea Bucovinei actorului Vasile Muraru, directorul instituției. Membrii delegației au fost întâmpinați de maestrul Vasile Muraru, care în stitlul său, cunoscut românilor, a creat o atmosferă primitoare și veselă.
Sensibilizat de gestul Arhipăstorului nostru, maestrul a evocat importanța Bisericii în societatea actuală, ca fiind un factor important în formarea generațiilor de actori. Totodată, a rememorat evenimente importante din viața sa, mai ales acela al întâlnirii cu Înalt Preasfințitul Părinte Calinic pentru prima dată, când a fost sfințită biserica din satul natal Doina, com. Girov, județul Neamț”, se arată pe același site.
Foto: Arhiepiscopia Suceava