Alexandru Darie a murit. Regizorul suferea de ciroză și era internat la Spitalul Fundeni

Comentează

Alexandru (Ducu) Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Regizorul, fiul regretatului actor Iurie Darie, era internat la Spitalul Fundeni, pe secția de terapie intensivă, fiind diagnosticat cu ciroză.

UPDATE ora 19:30. Instantanee sfâșietoare au fost postate de Chris Simion pe Facebook: regizoarea, în brațele colegului de breaslă Ducu Darie, trecut de azi în neființă. Ea a învins în lupta cu cancerul de sân, el a pierdut lupta cu ciroza.

„Acum o lună, de ziua lui, la Bulandra... parcă a fost ieri. Astăzi, mâine și mai departe o să-l țin la fel de strâns în brațe. Datorită lui am dat la regie! Lui îi mulțumesc după fiecare spectacol și-i dedic o parte din aplauze. A fost mereu mentorul meu. Și așa va rămâne! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul, Ducu”, a scris Chris.

UPDATE 18.30. „S-a dus unul dintre cei mai mari regizori. Am lucrat mult cu el. Dumnezeu să îl odihnească”, a spus, cu tristețe, Anca Sigartău, actriță care a jucat în spectacolele regizate de Alexandru Darie.

UPDATE 18.15. Actrița Ioana Macaria a lucrat cu Alexandru Darie în ultimul său spectacol, „Coriolanus”: “Problemele de sănătate le ducea pe picioare de mai mult timp. Păreau ținute sub control, spun asta din perspectiva actorilor care lucrau cu el”, a spus, îndurerată, Ioana Macaria.

UPDATE ora 18.00 Șerban Pavlu: „Am trăit clipe frumoase alături de Alexandru Darie, mai ales la repetițiile pentru spectacolul «Coriolanus», un spectacol imens, care a avut un puternic impact asupra publicului. A fost cel mai important rol pe care l-am avut, un examen pe care l-am trecut cu Alexandru Darie, alături de el și mai ales datorită lui, pentru că a avut încredere în mine. O să-l țin minte toată viața și o păstrez mereu vie amintirea repetițiilor și mai ales a discuțiilor pe care le aveam atunci”
Citeşte întreaga ştire: Șerban Pavlu joacă în ultima piesă regizată de Alexandru Darie. “Datorită lui am avut cel mai important rol din cariera mea” a spus actorul

UPDATE ora 17.45 „Sunt șocată de vestea asta și îmi pare rău. Ne știam, ne vorbeam, ne salutam, dar nu am lucrat niciodată sub direcția lui, cu toate că mi-aș fi dorit”, ne-a declarat, cu tristețe, Monica Davidescu.

Cei doi au fost la un pas de a lucra împreună, însă acest lucru nu s-a concretizat. Regizorul a fost în sala de teatru la vizionarea unei piese în care juca soția lui Aurelian Temișan, însă spectacolul respectiv nu și-a găsit loc în repertoriul de la acea vreme al Teatrului Bulandra. Nu a fost să fie.

Monica era la curent cu sănătatea șubredă a lui Ducu Darie, însă era optimistă în privința evoluției sale. „Eram convinsă că o să învingă boala și de data asta, dar Dumnezeu are planurile lui”, a mai spus ea.

UPDATE, ora 17:36 - Lucian Mîndruță a transmis și el un mesaj după moartea lui Alexandru Darie.

"Dar cea mai impresionantă moștenire pe care ne-o lasă Ducu e chiar moartea lui. A murit de ciroză. Avea nevoie de un ficat nou. Era pe lista de transplant. Era un mare regizor, șef la Bulandra… vă imaginați că știa tot Bucureștiul, da? Ei bine, Ducu nu s-a băgat în față. Nu s-a băgat în față la coada pentru viață. A murit cu ficatul lui, cuminte, la coada la care stăteau atâția și atâția necunoscuți, necelebri, poate și netalentați…", este o parte din mesajul lui Lucian Mîndruță.

UPDATE, ora 17:11 - Actrița Daniela Nane este șocată de dispariția lui Alexandru Darie. “Este, pentru teatrul românesc, o pierdere a cărei amploare încă nu o putem conștientiza. A fost unul dintre cei mai talentați regizori ai României, cu o viziune artistică de geniu și cu o poftă de a crea unică, cu totul provocatoare. Îl plâng și îi mulțumesc, pentru că m-a poziționat ca actor de forță prin rolurile pe care mi le-a încredințat în Teatrul Bulandra. Mă voi ruga pentru el în continuare. Condoleanțe familiei!”, a declarat, pentru Libertatea, Daniela Nane.

UPDATE, ora 17:08 - Teatrul Bulandra a transmis un mesaj după moartea regizorului Alexandru Darie.

"Cu profund regret, Teatrul Bulandra anunţă dispariţia prematură a directorului său, regizorul Alexandru Darie. Suntem cu toţii alături de familia îndurerată. Odihneşte-te în pace, Ducu!"

UPDATE, ora 16:58 - Actrița Oana Pellea a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea regizorului Alexandru Darie.

"Ducu… ne știm și iubim de când aveam 4 și tu 7 ani. Ce atâta grabă, Ducu? Ai ars că lumânarea din "Trei surori"… repede și până la capăt. Te iubesc. Mulțumesc. Drum bun. Ne mai întâlnim noi… și… te iubesc! Condoleanțe, Măria Miu și Serghei", a scris actrița.

UPDATE, ora 16:57 - Actrița Anca Pandrea a declarat că nu va merge la înmormântarea regizorului Alexandru Darie, fiul fostului ei partener de viață, Iurie Darie.


„A murit acum două ore, m-a sunat familia să mă anunțe. I-am aprins o lumânare. Nu am putut să merg la el la spital și nici la înmormântare nu voi merge. După Iura (n.r. moartea lui Iuriue Darie, tatăl lui Alexandru Darie), eu nu mai merg la nicio înmormântare. Mă înțelegeam foarte bine cu Ducu, nu am avut nimic unul cu celălalt. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Anca Pandrea.

Ducu Darie a încetat din viață în urma unei grave suferințe. Informaţia a fost confirmată de mama lui vitregă, Anca Pandrea (73 de ani).

Alexandru Darie a fost diagnosticat cu ciroză, iar în ultimii ani, starea sa de sănătate s-a agravat. Acesta se afla pe listele pentru transplant hepatic.

Fiul regretatului actor Iurie Darie a murit la șapte ani după dispariția tatălui său.

Arhiva foto

Ducu Darie suferea de ciroză

Fiul celebrului actor Iurie Darie, regizorul Alexandru Darie a împlinit 60 de ani pe 15 iunie anul acesta. De câţiva ani, regizorul se trata de ciroză la Ponderas Academic Hospital. În urmă cu zece zile, a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni, spuneau apropiaţii artistului.

În luna iunie, Ducu Darie a fost sărbătorit de public și de actori pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, la finalul producției "Coriolanus". În lumea artistică, se spunea că acesta a fost un spectacol-testament, dat fiind că colegii de la teatru știau că acesta era grav bolnav.

Cine a fost Alexandru Darie

Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti.

Din 2002, Ducu Darie a condus Teatrul Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită şi cu o dimensiune profund europeană.

În 2006, este ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, ducând la bun sfârşit în 2011, două mandate consecutive la conducerea acestei prestigioase instituţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!