În lupta cu cancerul cerebral, Alin are nevoie de 8.000 de euro pe an. Copilul a fost operat de două ori pe creier și urmează un program complex de evaluări în Turcia

Comentează
Arhiva foto

Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro.

Istanbulul a devenit pentru Alin-Gabriel Amariei, 14 ani, a doua casă. Un oraș în care ajunge anual de cel puțin două ori. Și nu pentru că băiatul din comuna constănțeană Castelu vrea neapărat să-și facă vacanțele în orașul de pe malurile Bosforului, ci pentru că altfel nu ar supraviețui.

Alin, operat de două ori de cancer cerebral, urmează un program postoperator de evaluări medicale complexe gândit de oncologii turci de la „Amerikan Hastanesi”, vizite care îl țin în viață. Însă pentru a nu întrerupe șirul evaluărilor de lungă durată, Alin are nevoie de 8.000 de euro anual, câte 4.000 de euro pentru fiecare etapă de investigații.

„Alin nu mai are metastaze în corp, iar tumora inițială din creierul mare nu mai este activă”

„După zece ani de chinuri în care copilașul nostru a fost operat de două ori pe creier - o dată la bisturiu și o dată prin procedura gamma knife, cu raze -, răstimp în care a făcut zeci de ședințe chimio și radio și a trecut prin tot felul de evaluări, suntem extrem de aproape de o victorie uriașă în fața bolii. Alin nu mai are metastaze în corp, iar tumora inițială din creierul mare nu mai este activă. Acolo sunt doar niște resturi tumorale care nu s-au mai mișcat”.

Însă medicii turci de la „Amerikan Hastanesi” nu declară încă remisiune completă. Asta se va întâmpla abia după cinci ani de la distrugerea metastazelor, iar Alin este abia în al doilea an postoperator. „Băiatul nostru a scăpat de vărsături, de durerile groaznice de cap... Este mult mai bine și ne rugăm la Dumnezeu să o țină tot așa”, povestește Mihaela Amariei, mama lui Alin.

Cu ajutorul șuntului montat la cap, medicii turci de la „Amerikan Hastanesi”, din Istanbul, îi monitorizează lui Alin presiunea intracraniană și țin sub control nivelul de lichid cranian

Riscul recidivei nu a dispărut, Alin trebuie atent monitorizat

Însă aceste rezultate uimitoare, pe care mama lui Alin le alătură unui miracol, unei minuni, obținute cu un efort supraomenesc al elevului de clasa a VI-a, pot să cunoască anumite schimbări care să-i pună în pericol viața copilului.

De aceea, Alin - aflat acum în programul de susținere al Fundației Ringier România - este atent monitorizat de oncologii turci, care îl programează pentru investigații complexe computerizate de două ori pe an.

Program complex de evaluări computerizate la fiecare șase luni

Evaluările cuprind RMN-uri, analize de sânge, investigații pentru tiroidă, pentru ochiul drept, cu care Alin mai vede doar 40 la sută din cauza cataractei (n.r. - poartă ochelari a căror dioptrie crește alarmant), ecografii abdominale și pentru gât (n.r. - unde are niște ganglioni).

Însă fiecare vizită la „Amerikan Hastanesi” scoate din buzunarul părinților băiatului suferind cel puțin 4.000 de euro, care înseamnă nu numai plata serviciilor medicale, ci și a șederii la Istanbul pe durata unei perioade care se poate întinde până la o săptămână, în funcție de starea de sănătate a lui Alin.

Două etape de investigații anuale în Turcia, 8.000 de euro

Și, conform planului medical conceput de oncologi, este nevoie de două astfel de etape de investigații în fiecare an, încă cel puțin trei ani de-acum încolo. De aceea, pentru a nu întrerupe șirul acestor evaluări oncologice care îi ajută pe specialiști să monitorizeze pe termen lung evoluția stării de sănătate a băiatului, Alin - bolnav de cancer cerebral de când avea 5 ani - are nevoie de sprijin financiar din partea oamenilor cu suflet.

Copilul are nevoie de ajutor pentru a putea să strângă cei 8.000 de euro necesari celor două vizite la medicii turci de la „Amerikan Hastanesi”.

„Fac un apel disperat la inimile celor care îi pot fi aproape lui Alin”

„Singuri nu ne putem descurca, pentru că 8.000 de euro pe an este o sumă uriașă pentru noi. Fără acei bani, Alin nu va mai putea să ajungă la medicii turci pentru evaluări. Așa, viața lui ar fi în mare pericol! În anii care vor urma încă există riscul unei recidive... Fără aceste controale, ne-am putea, Doamne ferește!, întoarce de unde am plecat! Și Alin ar trece iar prin momente cumplite... Nu aș mai suporta ca băiețelul meu să mai sufere așa cum a suferit în acești zece ani! Și nu știu dacă ar mai rezista și el...

Orice mică schimbare în starea lui de sănătate trebuie observată la timp, pentru a putea interveni și a-l salva. De aceea, fac un apel disperat la inimile tuturor celor care îi pot fi aproape lui Alin să ne ajute să strângem acei bani fără de care copilașul meu ar putea avea foarte mult de suferit”, este apelul pe care mama lui Alin îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Cei care doresc să îl ajute pe Alin o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828, cu textul «ALIN».

Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă