Dijmărescu a fost la un pas de leşin

Alina Dijmărescu, fiica fostului vicepremier, ministru de finanţe, senator, ambasador şi viceguvernator al BNR Eugen Dijmărescu, se stabilise în Japonia încă din perioada când tatăl ei activa ca ambasador în Ţara Soarelui Răsare. În anul 1999, când Dijmărescu a revenit în ţară, fiica sa a ales să rămână în Tokyo. Pe parcursul acestor ani, Alina, vorbitoare fluentă de japoneză, franceză şi engleză, a avut chiar şi două joburi în acelaşi timp. Ea era necăsătorită şi, întrucât, din informaţiile inpo litics.ro, trecuse la budism acum câţiva ani, a fost incinerată, iar urna cu cenuşa sa a fost expediată în România. Potrivit tot inpolitics. ro, când a primit cumplita veste a morţii fiicei sale, Dijmărescu a fost la un pas de leşin şi a avut nevoie de pastile în regim de urgenţă. Bunicul tinerei, după ce a aflat de moartea Alinei, a suferit un accident vascular şi se află în acest moment internat în spital. Familia va organiza azi o slujbă religioasă în amintirea tinerei, la Bucureşti.

Fenomenul karoshi face ravagii în Japonia

În Japonia, 1.000 de oameni mor anual din cauza epuizării la locul de muncă. Boala se numeşte karoshi, iar cauza principală este oboseala extremă, mentală, la locul de muncă. Studiile arată că Japonia este ţara cu cele mai scurte concedii plătite din lume, angajaţii beneficiind de 11 zile pe an. Mai surprinzător este faptul că, din acestea, niponii folosesc doar 5 zile.

Două românce au murit din cauza stresului la locul de muncă

  • 14 ore de muncă pe zi, 7 zile pe săptămână. Acesta era ritmul de lucru al Ralucăi Stroescu, 31 de ani, din Bucureşti. În aprilie 2007, i s-a făcut rău la locul de muncă şi a fost dusă de urgenţă la medic. După două zile a decedat. Colegii femeii, dar şi inspectorii de muncă, au fost convinşi că tânăra a murit din cauza stresului, iar firma la care lucra aceasta a fost amendată cu 20.000 de lei.
  • Carmen Ramona Cîciu, 34 de ani, a făcut stop cardio-respirator pe 9 martie 2010, în timp ce se afla la muncă. Femeia, mamă a doi copii, a murit la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Ramona stătea peste 10 ore pe zi la serviciu şi îşi mai lua de lucru şi acasă, aceasta fiind cauza decesului, după cum a spus soţul ei, Marius Cîciu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.