Comisia de muncă a Camerei Deputaților a adoptat marți ordonanța de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii, în forma trimisă de Senat.

Potrivit șefei Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, alocaţiile vor fi majorate de la 1 ianuarie anul viitor cu rata inflaţiei. Creșterea acestora ar fi de puțin peste 10 lei.

„Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public”, a declarat Oana Ţoiu.

Proiectul va intra miercuri la votul plenului Camerei Deputaţilor.

Discuțiile de astăzi din Comisia de muncă a Camerei Deputaților nu au fost lipsite de jigniri între parlamentarii de la putere și cei din opoziție.

„Acest mod de a-i păcăli pe oameni este păgubos pentru oameni. (…) Sunteți nişte ticăloşi care vreţi să păcăliţi oamenii în continuare. Vă rog să fiţi cât se poate de exactă ce supuneţi la vot”, a spus deputatul PSD, Adrian Solomon.

Iar Oana Țoiu, deputat USR PLUS, i-a răspuns: „Sunt convinsă că aveți vocabularul necesar să depășiți zona jignirilor personale și să stăm în zona dezbaterilor”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De la începutul acestui an, alocațiile copiilor ar fi trebuit să crească în cinci etape, după cum anunța Ministerul Finanțelor.

Preşedintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat, luni, 7 iunie, că angajamentul de a dubla alocațiile va fi respectat de coaliție.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI