Un echipaj de pompieri a ajuns rapid la fața locului pentru a asigura zona și a evalua riscurile. De asemenea, la fața locului au fost prezenți și reprezentanții companiei responsabile de lucrări, alături de poliția locală, care monitorizează situația.

„Nu sunt înregistrate pagube și nu există momentan posibilitatea ca locuințele să fie afectate. La fața locului se află un echipaj, alături de reprezentanții companiei care efectuează lucrările, respectiv poliția locală”, a transmis ISU Cluj.

Primarul Emil Boc s-a deplasat marți seară în zona incidentului şi a anunţat că a fost închisă circulaţia pentru maşini şi că se aşteaptă soluţiile specialiştilor.

„Am constatat că la lucrarea de construcţie a unui bloc, săpătura care a fost efectuată a produs nişte crăpături în structura stradală, și există riscul să se extindă înspre câteva locuinţe din preajmă. Deocamdată am eliminat orice formă de trafic în afară de cel pietonal. Miercuri vom avea raportul tehnic, expertiza pe masă, iar specialiştii vor dispune soluţiile care se impun pentru a împiedica producerea unor alunecări suplimentare, totul pe cheltuiala beneficiarului care efectuează lucrarea”, a anunțat Emil Boc.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Până în acest moment, autoritățile precizează că locuințele de pe stradă nu ar fi în pericol, dar sunt în pericol reţelele subterane de utilităţi.

Incidentul vine după ce, în luna aprilie, a avut loc o alunecare de teren și pe strada Uliului din Cluj-Napoca. Acolo situația este gravă, drumul de pe Dealul Cetățuia fiind închis circulației auto.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.