‘Am fost in iad’

In abatajul 686 lucrau 12 mineri in schimbul 4, sambata dimineata, cand, la ora 5.30, a avut loc explozia ucigasa. Sapte dintre ei nu au mai apucat sa vada lumina zilei, trei se zbat acum intre viata si moarte in spitalele din Timisoara si Resita, cu arsuri grave sau intoxicati cu monoxid de carbon, iar ultimii doi, pe care soarta i-a tinut mai departe de locul accidentului, se lupta cu un cosmar care revine in fiecare noapte de atunci: imaginea ortacilor pe care au incercat sa-i salveze cu pretul vietii lor, printre cadavrele minerilor pieriti in explozie.

Vasile Vela si Nicolae Craciuna (foto stanga) s-au intors in mina dupa colegii lor, chiar daca pericolul unei noi explozii era foarte mare. Lor li s-a alaturat Vasile Andrii, care in ziua fatala a implinit 38 de ani. “Acesta este ultimul nostru omagiu pentru ortacii care au murit. Pe noi ne-a crutat Dumnezeu. Inca nu ne vine sa credem ca am scapat. Acolo a fost iadul sub pamant.” Acestea sunt primele cuvinte ale lui Nicolae Craciuna. Are 43 de ani, dintre care 14 si i-a petrecut in mina. Ca majoritatea minerilor intrati in mina vineri, 13 ianuarie, nea Nicu depusese cerere pentru a fi disponibilizat si mai avea cinci zile de munca.  

Nea Nicu e conducator de locomotiva si se afla la numai cativa metri de locul accidentului. “Ma asezasem sa mananc, dar n-am apucat, pentru ca ceva m-a trantit la pamant.” Cand si-a revenit din soc, a inteles ca ceva grav s-a intamplat la abatajul 686. Si-a anuntat colegii si s-a intors impreuna cu Vasile Vela in galerie. “Stiam ca pericolul sa se produca o noua explozie era foarte mare. Abia puteam respira. Chiar la intrarea in abataj l-am vazut pe Marc. I-am luat pulsul. Era mort. Apoi l-am auzit pe  Relu Dracea: „Ajutor!” Statea in fund langa o gramada de lemne. L-am trimis afara cu Vela si m-am intors, dar era din ce in ce mai greu.”

Concentratia ridicata de metan, fumul inecacios si avertismentele ortacilor l-au convins pe nea Nicu sa se intoarca. “Dumnezeu parca mi-a intors capul in clipa aceea si l-am vazut pe Marian Minca. Se zbatea intins pe burta. Am incercat sa-l ridic si atunci l-am auzit: „Imi rupi carnea, ard, ma topesc!” L-am apucat de centura si asa l-am scos”, isi mai aminteste Nicu Craciuna.

In timp ce Vela si Craciuna ii scoteau pe cei doi ortaci cu trupurile pline de arsuri, in abataj a mai intrat un miner. Vasile Andrii trebuia sa lucreze si el “in 686”, dar a fost trimis in ultimul moment la abatajul 683. “Cand am auzit ce s-a intamplat, am luat cea mai buna lampa si un metanometru si m-am intors in galerie. I-am vazut pe toti, arsi, morti, cu capul spart, plini de sange. Am recunoscut cinci, prietenii mei de-o viata. La un moment dat am simtit ca am calcat pe cineva si am auzit un icnet. Era Marcel Strachina. I-am scos carbunii din gura si din nas. A tras aer in piept, mi-a prins mana si nu m-a mai lasat. L-am scos din mina incet, ca sa nu-i fac mai mult rau, dupa ce Dumnezeu m-a ajutat sa-l gasesc in viata.”

Acum, salvatorii celor trei ortaci din “mina mortii” se roaga ca tovarasii lor sa se intoarca teferi la familiile lor. “Daca mina nu i-a omorat, inseamna ca Dumnezeu a vrut ca acesti oameni sa traiasca. Trebuie sa reziste si de aici inainte”, spune cu glasul plin de speranta Vasile Andrii, “Fratele”, cum ii stiu toti ortacii.

„Kosovo”, cartierul cel mai sarac din Anina

Un cartier pustiu, cu aproape 50 de blocuri devastate si mancate de ploaie. Odinioara, in Orasul Nou din Anina locuiau peste 2.000 de suflete, mineri si energeticieni. Acum au mai ramas putin peste 200 de familii, pentru care “supravietuirea” este cuvantul de ordine. Un cartier aproape pustiu, in care apa curge la chiuveta numai doua ore pe zi, iar oamenii taie lemne in fata blocului ca sa faca focul in soba din apartament.

Un copil si-a improvizat niste schiuri din doua bucati de lemn si isi face de lucru pe soseaua in panta care duce la “Orasul Nou” – cel mai nou, dar si cel mai sarac cartier al orasului Anina. Daca intrebi in Anina care-i drumul spre Orasul Nou, oamenii se uita cu neincredere la tine. Ce sa cauti intr-un loc supranumit “Kosovo”? Cartierul a fost proiectat sa adaposteasca familiile minerilor de la Anina si pe muncitorii de la termocentrala pe sisturi bituminoase Crivina. Un proiect falimentar, pentru ca termocentrala a functionat mai putin de 10.000 de ore intre anii 1984 si 1988.

“Vedeti blocurile astea cu scanduri in loc de ferestre? Aici stateau muncitorii de la Crivina”, ne lamureste Ilie Dudau, “rezident” in Orasul Nou de la inceputul inceputurilor. “De prin ‘90 au inceput sa plece. Intai cei de la Crivina, iar dupa ‘97 au inceput sa plece minerii disponibilizati.”

„Sunt 16 blocuri in care locuieste doar o familie”

Barbatul are 43 de ani si poarta o haina albastra, semnul distinctiv al minerilor. “Am lucrat sase ani la mina. Am fost disponibilizat in ‘97. De atunci nu mi-am mai gasit un loc de munca stabil.”

In Orasul Nou oamenii se cunosc toti intre ei. “Avem trei magazine improvizate in apartamentele de la parterul blocului. La cati bani avem noi, e mai mult decat suficient.” Din cauza pierderilor de pe retea, apa curge in cartier numai doua ore pe zi, intre 5 si 7 seara. Doua blocuri au fost contorizate, asa ca locatarii lor se bucura de apa cinci ore pe zi. “Vedeti blocurile alea din deal?”. Nea Ilie ne arata un grup de blocuri albe, inalte, pustii, la capatul dinspre Anina al cartierului. “Sunt 16 blocuri, in care mai locuieste o singura familie. E Tache Spataru, fost locotenent-colonel de artilerie. Noi ii zicem „Colonelul”. A iesit la pensie si l-a prins vremea aici.”

Care a avut unde sa plece, a plecat. “Noi am ramas sa imbatranim aici”, spune cu naduf nea Ilie.

Urmărește-ne pe Google News