“Am stat pe autoscara Bronto Skylift timp de trei ore, cu furtunul cu apă. M-am luptat cu flăcările de la 25 de metri înălţime. Era foarte cald, se simţea zăpuşeala prin costumul de protecţie, care era ud. Nici nu m-am gândit la pericol cât timp am stat acolo, m-am concentrat asupra felului în care trebuia să intervin”, a povestit Sergiu Mălureanu, care susţine că riscul la care s-a expus l-a realizat abia a doua zi, când a început să primească telefoane de la prieteni.
12 ore a muncit fără întrerupere
“Pericolul l-am înţeles mult mai târziu, când am ajuns acasă şi am văzut fotografiile din ziare şi ştirile de la televizor. M-au sunat în acea noapte şi apropiaţii. Am văzut apelurile a doua zi dimineaţă, după 12 ore de intervenţie. I-am sunat atunci şi i-am liniştit”, a mai spus pompierul. Sergentul major Sergiu Mălureanu (30 de ani) e pompier din 2006, însă incendiul de sâmbătă noaptea, de la depozitul de cauciucuri din Pipera, a fost unul dintre cele mai mari dezastre la care a trebuit să intervină, în cei trei ani de experienţă. Tânărul este unul dintre puţinii pompieri care au atestat de a lucra pe o autoscară pentru intervenţii la înălţime.
Oamenii dau vina pe hoţii de fier vechi
După mai bine de 48 de ore de la izbucnirea incendiului de la depozitul de cauciucuri din cartierul bucureştean Pipera, pompierii au câştigat lupta cu flăcările. “Focul a fost stins, însă două autospeciale încă mai supraveghează zona”, a declarat, ieri, Anca Onofrei, purtătorul de cuvânt al ISU Dealul Spirii Bucureşti. Un echipaj al pompierilor a început o anchetă, pentru a stabili care sunt cauzele izbucnirii incendiului. Reprezentanţii ISU iau în calcul trei variante: o ţigară aruncată neglijent, un scurtcircuit sau chiar o mână criminală. Speriaţi de efectele pe care catastrofa de la depozitul de cauciucuri le-ar putea avea asupra sănătăţii lor, locuitorii din Pipera spun că focul a fost pus intenţionat de hoţii de fier vechi, care obişnuiesc să dea lovituri în zonă.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!