
Am vrut să vedem dacă e adevărat că băutura cu pricina ne scapă de amenzile pentru “condus sub influenţa alcoolului”. Ne-am apucat de test mai mult decât sceptici şi am încercat să respectăm indicaţiile producătorului băuturii “Alcohol Killer”. Iată filmul testului nostru:
![]() |
Ora 17.00 – Reporterul Libertăţii împreună cu un prieten au consumat câte două beri |
![]() |
Ora 17.15 – Reporterul avea după 15 minute o alcoolemie de 0.22 mg în aerul expirat |
![]() |
Ora 17.15 – Lui Filip, prietenul reporterului, i-a ieşit după 15 minute 0.19 mg în aerul expirat |
![]() |
Ora 19.15 – Imediat după bere, reporterul a băut şi două Alcohol Killer. După două ore, la 19.15, i-a ieşit o alcoolemie de 0.08 mg. Aceasta e o valoare permisă de lege |
![]() |
Ora 19.16 – După ce a consumat berile, Filip a băut două pahare cu apă. După două ore, etilotestul a arătat o alcoolemie de 0.13 mg în aerul expirat. Suficient cât să rămână fără permis dacă ar fi prins de poliţie conducând |
Într-un interval de 15 minute, reporterul Libertăţii împreună cu un prieten, cântărind fiecare câte 90 de kilograme, au consumat câte două beri cu 5% alcool. Unul a băut, ulterior, două Alcohol Killer (se spune că, pentru un efect garantat, e bine să consumi o băutură antialcool, la o bere), iar cel de-al doilea a băut două pahare cu apă! După două ore, etilotestul arăta la fiecare valorile: 0,08 şi, respectiv, 0,13.
După două ore, «fiola» a arătat o alcoolemie legală
Aşadar, cel care a băut cele două “licori miraculoase” pe lângă bere nu a eliminat alcoolul din aerul respirat, dar valoarea indicată de aparat îl arată “curat” în faţa poliţiştilor şi a legii! Al doilea însă, care s-a “delectat” doar cu apă, dacă ar fi condus aşa, ar fi fost pasibil de amendă. Cert este că testul Libertăţii nu are nici o relevanţă în faţa unor analize complete de alcoolemie, care presupun recoltarea probelor de sânge. Pentru că aici, sigur am fi picat şi ne-am fi ales cu banii luaţi şi carnetul suspendat. Aşa că mai bine ne lipsim de băutură decât să avem probleme cu legea.
Testul a fost făcut sub stricta supraveghere a lui Paul Lepuş, reprezentantul site-ului www. alcooltest.ro.
Ce spun specialiştii în alimentaţie
“Nu credeţi în astfel de produse care ies pe piaţă şi care se pretind a fi miraculoase. În cazul acestui lichid, nu există nici o substanţă care să elimine alcoolul din sânge într-un timp atât de scurt. Mai ales dacă vorbim de bere, care se metabolizează foarte greu. Pe de altă parte, acest tip de băutură are un efect psihologic negativ asupra celor care consumă frecvent alcool, în sensul că pot privi lichidul miraculos ca pe un antidot”, ne-a declarat profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi (foto), directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
«Fiolele» au eroare 10%
În cazul în care şoferul este testat şi aparatul indică o valoare de inclusiv 0,10 mg de alcool în aerul pur expirat, acestuia nu i se reţine permisul de conducere. “Etilotestele au o «bătaie» de 10 procente şi, de aceea, poliţiştii reţin permisul de conducere abia când se atinge pragul de 0,11 mg. Asta nu înseamnă că şoferii trebuie să bea şi să se urce la volan pentru că fiecare organism reacţionează diferit la alcool şi s-ar putea ca unul care are 0,09, de exemplu, să fie ameţit. La analiza sângelui, e altceva. Acolo, alcoolemia trebuie să fie zero”, ne-au declarat surse din poliţie.
( fotografii: Gabriel Miron)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7a14d7b6c068a3334b0b4de4eaea8c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_761aced063389f12406b7b320c1bd8c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/03/3936-130511-prima.jpg)





:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andra-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-spp-foto-cristian-otopeanu-e1776434547815.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.