‘Am vazut cum o lua casa la vale’

Intr-un sat din Gorj, pe ulite nu mai umbla decat cainii ramasi fara stapani. Nu latra, pentru ca nu mai au ce sa apere. Odinioara semn al prosperitatii si harniciei oamenilor de aici, casele din Seciuri au ramas fara garduri, fara pereti, fara acoperisuri. Pamantul a inceput sa se scufunde intr-o noapte, cand satenii au auzit casele trosnind si au vazut cum tencuiala cade peste ei. In scurt timp s-a dat alarma in tot satul. In prima noapte nu au mai avut curaj sa intre in case. In zilele care au urmat, abia isi vorbeau pe drum. Nu se gandeau decat la gospodariile lor pe care le inghitea pamantul. La o saptamana de la dezastru, “cazati” in containere de metal sau in corturi, oamenii din Seciuri incearca, timizi, sa se gandeasca la viitor.

“Iesiti afara, ca se farama casele peste voi”, asta a auzit Veronica Eremia, o femeie de 69 de ani, in noaptea de 4 spre 5 mai, iar asta avea sa fie doar inceputul cosmarului. Casa ei a fost prima care s-a prabusit. Femeia ne arata o gramada de moloz, in spatele careia incercam sa ne imaginam patru camere, un hol si o bucatarie. Curtea casei, pavata cu ciment, este brazdata de fisuri adanci. “Ne uitam la televizor. Norocul nostru a fost ca nu dormeam. Am simtit ca ne fuge podeaua de sub picioare si ne-am repezit la usa. Abia am apucat sa iesim, ca am vazut cum casa o ia la vale”.

Scarile care altadata duceau in veranda casei acum duc spre nicaieri. Niste cioburi de perete, atat a mai ramas din locuinta generoasa care adapostea pana in urma cu o saptamana sase suflete, tanti Veronica, copiii si nepotii acesteia. Toti se ingramadesc acum intr-un container de metal, in doua paturi pe care familia Eremia a apucat sa le recupereze de sub daramaturi. Fara lumina, fara caldura, dar macar la adapost de ploaia care se incapataneaza sa cada din cer, parca in ciuda celor care se intorc la gospodariile pe jumatate inghitite de pamant, pentru a mai recupera tiglele de pe acoperis sau caramizile din ziduri.

„Bine ca suntem noi intregi”

“Am avut mare noroc, pentru ca paturile erau lipite de peretele dinspre drum. Prima a cazut partea dinspre gradina, unde aveam televizorul si dulapurile”. Din averea adunata de-a lungul anilor de familia Eremia, femeia ne arata doua paturi, o masa si o combina frigorifica, ingramadite toate in containerul din curte. “Atat ne-a mai ramas. Bine ca suntem noi intregi. O s-o luam de la capat in alta parte, ce altceva putem face?”

Langa daramaturi, locuinta provizorie a familiei Eremia se inalta alba, rece, neprimitoare. “Au apucat sa aduca containerul inainte sa se surpe drumul. Nu avem lumina si nici caldura, iar de gatit gatim afara. Cand se lasa intunericul, mai stam o vreme la lumanare, iar dupa aceea incercam sa adormim. Eu ma mai duc sa dorm in corturile aduse de armata, ca sa nu ne ingramadim aici”, ne marturiseste tanti Veronica. “Dar acolo e tare rau. Azi-noapte a plouat si simteam cum curg apele pe sub noi”.

Peste drum de tanti Veronica, casa lui Vasile Ciocan se tine in picioare numai printr-o minune. Barbatul de 71 de ani isi aminteste cum a ridicat-o, incepand din ’61, cand a venit in Seciuri.

Satul va fi stramutat la 30 kilometri distanta

“Eu sunt invatator de profesie, dar cel mai mult am lucrat la Primaria Rosia de Amaradia, de care apartine satul Seciuri”, ne spune nea Vasile. La inceput a ridicat o casa cu patru camere, pe care a tot marit-o, ca sa-i incapa toata familia, cu copii si nepoti. “Opt camere, cu baie si bucatarie. Toata viata mea este aici”, ne marturiseste barbatul, cu ochii in lacrimi. Merge cu grija printre peretii crapati. Din tavanul lasat picura apa de la ploaia marunta care s-a abatut asupra satului. “Nu prea mai avem curajul sa intram in camerele din spate, iar baia n-o mai folosim deloc. Ne temem sa nu cada peste noi”.

Prin crapaturile zidurilor ne priveste curios un pusti cu o cusma de oaie pe cap. Este Costel, nepotul de 10 ani al lui Vasile Ciocan. Sta impreuna cu bunicii si cu mama lui in camerele “de la drum”. Asta pana cand se vor muta undeva la 30 de kilometri de Rosia de Amaradia, langa Tg. Carbunesti, unde autoritatile vor sa stramute satul Securi. Dar pana atunci pustiul isi face griji cu scoala. Cladirea care adapostea scoala din Seciuri, renovata si data in folosinta in urma cu numai doi ani, sta sa cada, mancata de fisuri adanci. Pamantul de sub ea se casca pe zi ce trece mai mult, amenintand sa inghita cele patru sali de clasa si cancelaria, altadata pline de zarva elevilor. Copiii si profesorii s-au mutat la scoala din Rosia de Amaradia. Un microbuz ii ia dimineata din marginea satului si ii aduce dupa-amiaza. In satul pe care natura nu mai vrea sa-l tina in picioare. In satul pe care 580 de oameni trebuie sa-l lase in urma, tineri si batrani, ca sa inceapa o viata noua in alta parte.

Dupa ce din casa ei nu a mai ramas nici un perete in picioare, Veronica Ieremia locuieste impreuna cu ceilalti membri ai familiei sale intr-un container de metal, de cativa metri patrati, pus la dispozitie de autoritati

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE