După ce justiţia americană l-a scos nevinovat pe VanGoethem, Ilse Wentworth, amanta acestuia, şi-a refăcut viaţa, urmand să se mărite cu un poliţist. In noaptea accidentului, Ilse tocmai fusese condusă acasă, cu maşina, de VanGoethem, cu care petrecuse prin baruri. Culmea, Ilse lucrează acum la o asociaţie care se ocupă cu reintregirea familiei!

Pe 4 decembrie 2004, în jurul orei 4.30 dimineaţa, un autoturism de teren marca Ford, condus de sergentul 3975-139601-62.jpgChristopher VanGoethem, angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti, a intrat în plin, la intersecţia străzii Polonă cu Bulevardul Dacia, într-un taxi în care se afla Teo Peter, basistul trupei Compact. Rockerul a murit pe loc, iar VanGoethem, care tocmai o condusese acasă pe amanta sa, Ilse Wentworth, a fost protejat de imunitatea diplomatică şi expediat rapid peste Ocean. Judecat superficial de conaţionalii săi, puşcaşul marin a scăpat doar cu o mustrare!

A băut cu Christopher în noaptea accidentului

Personaj important în cazul Teo Peter, Ilse Wentworth, care petrecuse şi băuse cu VanGoethem chiar cu puţin timp înainte de producerea dramei, a trecut repede peste incident şi şi-a refăcut viaţa în micuţul oraş Troy, din statul american Maine.

3975-139605-61.jpgÎn vârstă de 29 de ani, Ilse – fata lui Mike Wentworth, oficial însărcinat cu afacerile publice la ambasada SUA – a declarat senină pentru Libertatea că n-a mai vorbit cu Christopher şi cu soţia sa, Kathy, de la proces şi că, oricum, nu mai contează asta acum.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Încercând să pozeze într-o fată cuminte, Ilse s-a angajat la asociaţia “Families United”, având în grijă departamentul “Family Reunification”, slujbă în totală contradicţie cu comportamentul ei din România, acolo unde a recunoscut în faţa instanţei că a avut o aventură cu VanGoethem, deşi ştia că acesta era însurat şi avea copii! Şi viaţa sentimentală de astăzi a Ilsei dovedeşte o aplecare către oamenii în uniformă. Foarte fericită, Ilse şi-a anunţat logodna cu Mike, un poliţist cu care vrea să pună bazele unei căsnicii solide. Cel puţin aşa susţine ea.

Ambasada, cuibuşor de nebunii

Conform mărturiilor de la proces, VanGoethem şi Ilse s-au oprit în noaptea accidentului la barul Coyote Ugly, din Capitală, unde puşcaşul marin a consumat cel puţin cinci beri şi un pahar de tărie. Coliziunea cu taxiul a avut loc exact după ce VanGoethem a condus- o pe Ilse la reşedinţa tatălui ei. Aventurile celor doi s-au derulat în acea seară şi în interiorul ambasadei, acuzaţia de adulter fiind probată şi de faptul că VanGoethem i-a cerut Ilsei să şteargă toate mesajele electronice primite de la el şi să păstreze tăcerea asupra relaţiei lor.

3975-139604-64.jpg

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI