O companie locală de dezinsecţie a fost chemată pentru rezolvarea problemei, însă incomozii ”oaspeţi” n-au părut a fi deranjaţi şi au continuat să-l agaseze pe ocupantul apartamentului.

Soluţionarea problemei a căzut apoi în sarcina lui Ziv Bilous, adjunctul ambasadorului, care a angajat un bărbat nespecializat să dea cu spray toxic prin casă.   Soluţia cumpărată la întâmplare, s-a dovedit însă prea puternică.

Când ambasadorul s-a întors în apartament, i s-a făcut rău  şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost tratat timp de o zi pentru otrăvire.

După externare, el a trimis Ministerului de Externe o telegramă plină de furie, intitulată ”Otrăvirea ambasadorului”, în care solicita ca adjunctul său să fie investigat pentru ”neglijenţă egală cu o acţiune criminală”.

Reprezentanţii Ministerului i-au cerut ambasadorului să-şi schimbe limbajul nediplomatic şi să se calmeze.

”Vă pot asigura că delegaţii Ministerului nu au obiceiul de a se otrăvi între ei”, a declarat un purtător de cuvânt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.