VIDEO | Ambasadorul Marii Britanii în România a dormit în stradă. Mesaj de solidaritate pentru oamenii fără adăpost

Comentează

Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a dormit noaptea trecută sub cerul liber. Diplomatul a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra problemei oamenilor străzii. Cifrele oficiale arată că numai în Bucureşti sunt peste 5000 de persoane fără adăpost. Se apropie iarna și au nevoie de ajutor. Oficialul britanic nu a fost singur în acest demers. I s-a alăturat președintele camerei de comerț româno-britanice, dar şi voluntari de la fundația Casa Ioana, cea care a şi organizat evenimentul. 

Ambasadorul britanic trage un semnal de alarmă

Ambasadorul Paul Brummell spune că situația oamenilor fără adăpost este una gravă, atât în România, cât şi în alte ţări din lume. "Mesajul este că, din păcate, şi în România, dar şi în Marea Britanie sunt oameni care trăiesc greu, au o situaţie dificilă, fără acoperiş. 10 octombrie este ziua internaţională dedicată oamenilor fără adăpost şi cred că acesta este un semn că suntem alături de ei, recunoştem vieţilor lor şi este un semn că vrem să ajutăm ", a declarat pentru Libertatea ambasadorul Marii Britanii.

Oameni care dorm in strada, voluntari

Reprezentantul guvernului Marii Britanii în România a ajuns vineri în jurul orei 22 în locul unde a fost organizat evenimentul. A rămas acolo toată noaptea. A luat cu el şi sacul de dormit pe care l-a folosit în timpul facultăţii. "Acest sac de dormit este foarte vechi. Am studiat Geografia la Universitate şi l-am folosit în timpul studiilor. (...) Recunosc că în seara aceasta este artificială. Mâine o să merg acasă. Din păcate, sunt foarte mulţi oameni care nu această posibilitate. Sunt foarte bucuros că sunt organizaţii precum Casa Ioana care fac ceva concret pentru aceşti oameni ", a concluzionat ambasadorul Paul Brummell.

Charles Crocker, preşedintele Camerei de Comerţ româno-britanice, a făcut același gest: "Cred că este foarte important să facem cunoscută această problemă. Prin gestul din această seară vrem să solidari. Se pare că am ales o seară destul de călduroasă să venim aici. Dar suntem aici, dormim afară şi cred că este un lucru important ca oamenii să afle despre această problemă ", a spus Charles Crocker.

Tinerii susţin şi ei cauza oamenilor străzii

Ana este voluntar în cadrul asociației Casa Ioana. A venit pregătită cu tot ce trebuie pentru a dormi afară. Este conștientă că oamenii forțați să trăiască pe străzi nu au nici măcar atât: "Anul trecut, în  decembrie, am cunoscut foarte multe persoane adulte fără adăpost. Am lucrat într-un adăpost temporar de noapte al unui ONG, situație care m-a marcat foarte tare şi care m-a făcut să înţeleg că oricând pot fi eu în situația aia ", ne-a dezvăluit Ana.

Horia Vișan, un tânăr arhitect, a dormit şi el o noapte sub cerul liber. A rămas impresionat de poveștile oamenilor străzii pe care i-a cunoscut. "Chiar dacă au voința să încerce să găsească locuri de muncă ei nu sunt acceptați din considerent, în principal, estetice. Mai este şi problematica alcoolului, drogurilor, diverselor boli", a declarat Horia.

volunari oameni fara adapost

Evenimentul a fost botezat de organizatori "Sleep Out" şi se află la cea de-a doua ediţie. Oficialii şi zeci de voluntari au dormit sub cerul liber, în curtea unei cafenele din Capitală. Ziua internatională dedicată oamenilor fără adăpost este marcată în întreaga lume pe 10 octombrie.

Femeia care a plonjat cu mașina în Dunăre, înmormîntată în Serbia. Familia trebuie să facă cerere pentru exhumarea și repatrierea cadavrului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?