luni. „E un blestem”, spun unii angajati de la Serviciul de Ambulanta.
Marti noaptea, putin inainte de ora 2. Cu sirena si semnalele luminoase puse in functiune, o masina a Salvarii gonea pe bd. Regina Elisabeta din Bucuresti. Viata Constantinei Ion, o femeie de 57 de ani, atarna de un fir de par. Avea o puternica hemoragie digestiva si urma sa fie dusa la Spitalul Fundeni.
La jumatatea drumului, avea sa se produca insa un accident cumplit. Ambulanta in care se aflau cinci persoane (soferul, asistenta, bolnava, fiica acesteia si o cunostinta) a fost izbita violent de un autoturism Dacia Nova si proiectata in geamurile unei pizzerii din intersectia Caii Victoriei cu bd. Regina Elisabeta. soferul Daciei, Cristian Nicolae (33 de ani), a pornit de la semafor pe culoarea verde, dar a ignorat toate semnalele de averizare ale ambulantei, neacordandu-i prioritate. Urmarile accidentului: bolnava a murit, iar celelalte cinci persoane au suferit fracturi si contuzii. Asistenta Catalina Cucu este in coma, la Urgenta Floreasca, iar soferul ambulantei, Petre Nicolae a suferit o fractura de stern. soferul daciei e pasibil de omor din culpa pentru ca nu a acordat prioritate salvarii. Brigada de politie rutiera continua ancheta.
Accidentul de marti noaptea i-a ingrozit pe angajatii Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB). „O serie de ghinioane negre”, spun oamenii, care nu pot trece cu vederea faptul ca ultimele trei accidente grave in care au fost implicate salvari au avut o serie de coincidente stranii. in primul rand, faptul ca toate echipajele implicate erau de la Microstatia 5 a SAMB. Primele doua accidente s-au produs in iunie 2003, la un interval de numai 24 de ore, iar pacientii fusesera preluati de la acelasi spital. Trei persoane (printre care si o asistenta medicala de 36 de ani) au murit si alte cinci au fost ranite.
Unii spun ca e vorba de un blestem si ca evenimentele tragice nu se vor opri aici. „E ceva cu statia aceea. Eu am auzit ca in urma cu vreo doi ani, unul dintre angajati, nemultumit de o problema legata de serviciu, ar fi aruncat un blestem si de aici a plecat totul. Nu la mult timp, cineva chiar a murit. Apoi au inceput accidentele astea”, ne-au povestit surse din Salvare. Directorul SAMB, dr. Ovidiu Cismaru, ne-a spus ieri ca a inceput si el sa creada ca e vorba de un blestem. „E cumplit ce s-a intamplat. Cele trei echipaje care au fost implicate in accidente erau formate numai din persoane cu foarte multa experienta. Dupa cele doua accidente din iunie anul trecut, a fost adus un preot la Microstatia 5 si s-a facut o slujba”, ne-a declarat acesta.
Alti angajati spun ca Salvarea n-a mai trecut de 40 de ani incoace prin astfel de tragedii si ca de vina ar fi conditiile in care se lucreaza de ceva vreme. „E foarte mult stres, multe reglementari interne ciudate, suntem urmariti la caz, se fac presiuni pe niste lucruri marunte, care sa ascunda incompetenta sefilor. Iar in aceste conditii, stresul, care oricum exista in aceasta meserie, e amplificat la maximum si face ca oamenii, chiar unii foarte capabili, sa greseasca”, au precizat surse din salvare.