Lucrările la cel mai modern circuit turistic din țară, amânate din nou. Când va fi gata amenajarea pe lacurile Tei- Floreasca

Comentează

Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca și Tei întârzie. Cel mai modern circuit turistic din țară ar fi trebuit să fie gata luna aceasta, dar lucrările au fost amânate. Pentru a treia oară. Potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează a fi discutat mâine, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB), proiectul ar urma să fie gata în decembrie 2018.Primarul Gabriela Firea promitea, în iulie, că lucrările vor fi finalizate în decembrie 2017. Nu a fost așa, astfel că mâine, consilierii generali trebuie să voteze un proiect ce prevede prelungirea termenului cu încă un an.

Motivele întârzierii, așa cum se arată în expunerea de motive, sunt din cauza achiziției de dotări aferente activității de agremet (bărcuțe, vaporașe), a activităților de infirmare și publicitate a proiectului. Lucrările aveau ca termen finalul anului 2015, însă s-au blocat din cauza unor erori de proiectare, după cum ne-au spus reprezentanții municipalității, și, ca atare, s-a pierdut finantarea europeană, peste 20 milioane lei. Proiectul urmează acum să fie continuat din fonduri proprii ale municipiului București

Noul temen- limită al lucrărilor este 31 decembrie 2018, potrivit proiectului de hotărâre.

Valoarea totală a acestui proiect este de de 88.355.487,98 lei, din care au fost folosiți din fonduri europene doar 2.224.987,40 lei (fara TVA), restul fiind asigurat din fondurile Municipiului București.

Amfiteatre, porturi, piscine și piste de biciclete

Pe o suprafață de circa 11 hectare în cadrul proiectului „Amenajarea circuit turistic pe lacurile Tei şi Floreasca” vor fi realizate:

  1. 2 amfiteatre pentru activități culturale și de agrement (1 pe Lacul Floreasca și 1 pe Lacul Tei), sală poli-funcțională cu o suprafață de 260 mp și o capacitate de 360 de persoane (Lacul Floreasca),
  2. 5 platforme pentru activități culturale și de agrement (4 pe Lacul Floreasca și 1 pe Lacul Tei), care oferă posibilități de filmare, fotografiere)
  3. 3 piscine destinate agrementului (2 în Floreasca și 1 în Tei),
  4. 6 porturi turistice (4 în Floreasca și 2 în Tei),
  5. 12 debarcadere (8 pe Floreasca și 4 pe Tei) pentru ambarcațiuni mici de agrement și ambarcațiuni turistice (vaporașe, bărcute, echipamente pentru wind surf și kite surf, canoe și hidrobiciclete),
  6. un loc de joacă pentru copii cu o suprafață de 832 de mp (Lacul Floreasca) și piste de biciclete cu o lungime de 4.410 metri liniari.

CITEȘTE ȘI: 

VIDEO|Criminala de la metrou citea rugăciuni seara. Ce spune colega ei de cameră

”Moș Gunoi” ne-ar putea aduce în 2018 amenzi de peste 300.000 de euro pe zi din cauza deșeurilor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Roxana Ionescu si sotul ei, Tinu Vidaicu
08:46
Cum arată Roxana Ionescu după ce a apelat la injecții pentru a slăbi. „Mama Natură” s-a transformat total. „Eram pufoasă. Voiam să mi se vadă oasele”
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
09:11
Dorian Popa a adoptat o cățelușă la 4 luni după pierderea lui Cheluțu: „Ne-a trimis un semn de Sus”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Tigrul asiatic Țânțar Aedes albopictus
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri