Parlamentarii din comisia specială care elaborează legile din domeniul justiției au adoptat un amendament care i-ar fi favorabil fostului șef al statului.

Articolul 74, alineatul 1

d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni, dacă nu au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice.

Ce prevede legea actuală


Legea actuală nu prevede  posibilitatea ca prejudiciul să fie plătit și în cursul judecății, ci doar în până la primul termen de judecată, adică cel deja depășit în dosarul ”Mineriada”.

 

Legea actuală

(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:

d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni : contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie , a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.

Dosarul ”Mineriada”


Modificarea adoptată de senatorii și deputații din comisia specială privind legile din domeniul justiției s-ar aplica și în dosarul ”Mineriadei”, unde fostul președinte, Ion Iliescu, este acuzat de infracțiuni contra umanității. Astfel, dacă prejudiciul ar fi acoperit de cei din dosar, aceștia ar scăpa de închisoare.

De aceeași infracțiune sunt acuzați și fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu, iar amendamentul le-ar fi și lor favorabil.

Dosarul este judecat, în prezent, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Comisia specială condusă de Florin Iordache a început, joi, dezbaterile pe Codul penal, unde cel mai controversat articol este cel referitor la abuzul în serviciu.

Urmărește-ne pe Google News
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
PARTENERI - GSP.RO
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Observatornews.ro
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta