Trei restaurante şi un laborator de cofetărie de pe litoral au fost amendate de ANSVSA cu 8.000 lei în urma unor noi controale, iar o unitate fast-food a fost închisă.
Trei restaurante şi un laborator de cofetărie au fost amendate de inspectorii sanitar-veterinari, iar o unitate de tip fast-food a fost închisă, în urma celor 95 de controale efectuate săptămâna trecută pe litoral.
Inspectorii ANSVSA au descoperit deficienţe legate de ambalarea şi etichetarea produselor alimentare, dar şi de depozitarea acestora.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017 au continuat seria verificărilor de pe litoral în perioada 28 august - 3 septembrie, controlând 95 de unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
"Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, trei restaurante şi un laborator de cofetărie/patiserie au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 8.000 de lei. A fost emisă o ordonanţă de interzicere a activităţii pentru o unitate tip fast – food", se arată în comunicat.
De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la comercializare cinci kilograme de produse alimentare, improprii consumului uman.