Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască de protecție în spațiile publice închise sau care merg în afara localității fără declarație pe propria răspundere

Comentează

Începând de luni, cei care vor să iasă din localitatea în care stau trebuie să aibă o declarație pe propria răspundere în care să fie precizat motivul deplasării. De asemenea, masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise, în magazine și în mijloacele de transport în comun. Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli se ridică la 2.500 de lei.

Legea 55/2020 privind starea de alertă intră în vigoare de mâine. Scopul ei este a prelungi, după starea de urgență, unele restricții privind circulația și unele măsuri de protecție împotriva pandemiei.

Masca, obligatorie în spațiile închise

Relaxarea restricțiilor aduce cu sine obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise.

Masca trebuie purtată în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Această măsură a devenit obligatorie încă de vineri, de când România a intrat în stare de alertă, însă abia de mâine vor putea fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea ei.

Conform legii, amenzile pentru cei care nu poartă mască sunt între 500 și 2.500 de lei.

Declarație pe propria răspundere pentru a ieși din localitate

La fel ca în cazul măștii de protecție, și obligativitatea de a completa o declarație pe propria răspundere pentru părăsirea localității este valabilă de vineri.

Diferența față de cea completată în timpul stării de urgență constă în motivele privind deplasarea în afara localității.

Motivele pentru a ieși din localitate sunt incluse în anexa Hotărârii de instituire a stării de alertă.

1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. în scop umanitar sau de voluntariat;

3. realizarea de activități agricole;

4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

7. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

8. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

9. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

10. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

11. din alte motive justificate, precum: − îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; − îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; − asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; − deces al unui membru de familie; – asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice.

Nerespectarea acestei măsuri se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 de lei.

Declaraţia pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. De asemenea, declarația poate fi prezentată la solicitarea autorităților și pe telefon sau tabletă, însă trebuie obligatoriu să aibă semnătura olografă.

Se poate circula fără declarație pe propria răspundere doar în interiorul localităților și în zona metropolitană.

  • Care sunt, oficial, cele 22 de zone metropolitane din România.

Amenzi și pentru nerespectarea izolării

O schimbare importantă în starea de alertă se referă la românii care se întorc în țară. Astfel, cei care se întorc din țările incluse în zona roșie nu vor mai intra obligatoriu în carantină instituționalizată.

Ei se pot izola acasă, cu familia, dar dacă vor, pot cere carantinarea într-un centru de carantină, dar suportă cheltuielile de cazare pe 14 zile

Cine nu respectă izolarea sau carantină riscă o amendă între 1.000 și 5.000 de lei.

  • Răspunsuri de la Grupul de Comunicare Strategică la întrebările legate de restricții și deplasări în următoarele 30 de zile.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
MONDEN
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
15:22
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scenă în timpului unui concert la București
Fostul prezentator TV Edward Rukidi Kijanangoma a devenit regele Edward Rukidi Nyabongo | sursa foto: Profimedia Images
15:16
Un fost prezentator TV a devenit rege: „Datorie pentru care trebuia să mă pregătesc”
POLITIC
Marcel Ciolacu, în timpul unei ședințe la Consiliul Județean Buzău
14:46
Marcel Ciolacu denunță o „politică de gherilă” în România și cere deblocarea crizei: „PSD singur nu are numărul de voturi necesar”
Nicușor Dan
13:49
De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză în timpul celor 6 ani de studiu în Franța: „N-am avut nicio ezitare”
Ultimele știri
15:34
O mamă a fost amendată cu o sumă uriașă după ce și-a luat copiii în vacanță în Grecia în timpul anului școlar
15:34
Noi imagini cu stația feroviară Valu lui Traian din Constanța: Lucrările sunt aproape de finalizare
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
LiveText
07:05
Nicușor Dan face acum consultări înainte să anunțe al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Bolojan: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție. Așteptăm decizia președintelui”
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”