Sancțiunile cresc simțitor în cazul firmelor, ajungând la 15.000 de lei, iar dacă sunt mai multe abateri repetate, se poate ajunge până la suspendarea activității respective.

În prezent, potrivit legii, dacă un român care locuiește la bloc este prins fumând în spațiile publice ale clădirii, el poate primi o amendă de până la 500 de lei.

Amenzi de 500-15.000 de lei pentru românii de la bloc care fumează în spații publice închise

„Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor art. 3 alin. (1) şi (1^1) se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 de lei”, se arată în Legea 15 din 2016, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Dacă în bloc există o firmă care permite oamenilor fumatul în spațiile pe care le deține și încalcă reglementările, amenda poate să fie mult mai mare, între 5.000 și 15.000 de lei pentru prima abatere.

În cazul în care vor fi abateri repetate, sancțiunea poate ajunge până la suspendarea activității respective.

„Nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 (…) și ale art. 4 (…) se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 de lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”, potrivit textului legii.

Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian
Recomandări
Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian

Românii de la bloc pot să fumeze doar în zone special amenajate în exterior

În România, este interzis fumatul în spațiile publice închise, inclusiv în blocuri, pe holuri, în lifturi și în alte spații comune.

Fumatul în bloc este permis doar în zone special amenajate în exterior. În plus, acestea trebuie bine delimitate și marcate, astfel încât să nu afecteze vecinii sau locatarii blocului. Multe asociații de proprietari nu au implementat această măsură.

În interiorul clădirii, pe holuri, în lifturi sau în alte spații comune, fumatul este strict interzis.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
FANATIK.RO
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI