RĂSPUNS: Într-adevăr, mass media a relatat în ultimele zile că există un un proiect de lege, inițiat de UDMR, care prevede că amenzile pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă se vor prescrie, dar nu oricum, ci după patru luni, și nu abia după șase luni, cum prevede legea în momentul de față. Este vorba de proiectul de “Lege pentru modificarea şi completarea art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, care a trecut deja de Senat și urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, cu propunere de adoptare. Așadar, doar dacă va fi adoptat proiectul de lege, în Parlament, și apoi publicat în Monitorul Fficial, atunci, începând cu data aplicării actului normativ, dacă de la data la care șoferul a fost surprins fără rovinientă și data la care i s-a întocmit/transmis procesul verbal au trecut mai mult de patru luni, amenda nu va mai fi plătită, ea fiind considerată prescrisă.

Citește și: Cum se face plata rovinietei prin aplicația eTarife

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.